De ce omul nu încetează să practice anumite păcate?

‚Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă... Şi acum, ce cauţi să te duci în Egipt să bei apa Nilului? Ce cauţi să te duci în Asiria să bei apa râului? Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta şi vei şti şi vei vedea ce rău şi amar este să părăseşti pe Domnul Dumnezeul tău şi să n-ai nicio frică (să n-ai respect deosebit față) de Mine”, zice Domnul Dumnezeul oştirilor.’ (Ieremia 2:13,18-19)

Aceasta era situația în care s-a aflat poporul lui Israel. Poporul a încetat să se încreadă în Dumnezeul său și au început să se bizuie pe puterea omenească. În timp ce Dumnezeu dorea, ca poporul să-i fie credincios, ei și-au pus speranța într-o uniune cu Egiptul, și cu Asiria (ca rezultat, poporul a părăsit închinarea față de Dumnezeu și s-au închinat la idoli, și au încălcat legământul, pe care l-au făcut cu Dumnezeu). La Ieremia 2:13 am observat două cele mai mari rele, pe care le-a făcut poporul: “M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă.” După ce L-au părăsit pe Dumnezeu, vorbind la figurat, au renunțat la sursa de apă vie, la fluxul cheie de apă, și și-au săpat fântâni, pentru ca să strângă apă de ploaie. Nu este o prostie, care este evidentă – să renunțe la apă potabilă, care curge cu presiune dintr-un izvor, pentru a o înlocui cu cea, care se stagnează, sau care se transformă în bălți mici, în “fântâni crăpate!”

Și în acest caz primul păcat (“M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii”) este mult mai groaznic, decât celălalt (“și-au săpat fântâni”). Aplicând la viața noastră ceea ce au spus proorocii, vom observa, că “săparea noilor fântâni” – rezultatul faptului, că o persoană L-a părăsit pe Dumnezeu. În așa fel, dacă păcătuim, păcătuim dublu, iar primul păcat este mult mai grav, decât al doilea. Deseori oamenii își mărturisesc primul păcat, ci nu al doilea. De aceea omul nu încetează să practice, păcatele din trecut, de care nu poate să scape. Iar motivul este același: omul nu a rezolvat problema cu primul păcat, nu a decis să se închine Domnului, și nu i-a devenit credincios Celui Preaînalt.

În așa mod, toate păcatele din inima omului, și încălcarea legământului, pe care l-a făcut cu Dumnezeu, începe de la aceea, că omul i-a întors spatele Lui Dumnezeu, și L-a părăsit. Consecințele întotdeauna sunt foarte triste: nimic nu poate să ne sature, și să ne dea pace în inima noastră, câci fântânile crăpate, nu pot să potolească setea inimii noastre. Și nimic din ce a fost creat nu poate să facă aceasta. De aceea Ieremia a zis: “Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta şi tu singur te loveşti cu necredincioşia ta!”

Doamne! Îți mulțumesc, căci îmi arăți rădăcina tuturor păcatelor! Doar Tu ne dai apă vie! Nu permite ca să uit acest adevăr vreodată, că am un Ajutor și Apărător sigur în ceruri! Binecuvântează-mă Doamne, pe mine, pe frații și surorile mele, ca să-Ți fim credincioși, și să te respectăm într-un mod deosebit! În numele Lui Iisus Hristos te rog, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

„Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi.” (Isaia 8:13)