text Predici scrise

Cuvântul lui Dumnezeu – lumină pe cărarea vieţii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Olga Bucaciuc

 

Cuvântul lui Dumnezeu – lumină pe cărarea vieţii

“Încrede-te în Domnul cu toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările” (Prov. Cap.3:5-7).

Adevăratul creştin trăieşte prin credinţa în Dumnezeu şi în făgăduinţele Sale, credinţa care are ca temelie cunoaşterea lui Dumnezeu din Cuvântul Sfintei Evanghelii şi din experienţa de viaţă. Această credinţă ne îndeamnă la pocăinţă şi la sfinţirea vieţii. Iubirea noastră pentru Dumnezeu trebuie să se vadă şi prin iubirea şi respectul pentru Cuvântul Sfânt al Bibliei.

Apropierea de Dumnezeu, prin relaţia ce o avem cu El, este în directă legătură cu acceptarea celor scrise în Sfânta Scriptură. Prin cunoaşterea şi înţelegerea Cuvântului scris al lui Dumnezeu, din Biblie, cunoaştem pe Dumnezeu Tatăl, pe Fiul Său Isus Hristos şi lucrarea Duhului Sfânt. Prin studierea Bibliei, cu rugăciune şi dorinţa sinceră de a o cunoaşte şi înţelege, ne este descoperit Planul de Mântuire, oferit de Dumnezeu neamului omenesc. Ne este descoperită dragostea lui Dumnezeu manifestată prin jertfa de la Calvar a Domnului Isus Hristos pentru noi toţi (Ioan cap.3,16). Adevărul şi poruncile lui Dumnezeu, studiate şi împlinite zilnic, sunt lumina vieţii noastre. Ne ajută la căpătarea credinţei şi la creşterea în harul lui Dumnezeu. În Sfânta Scriptură găsim răspunsuri şi soluţii pentru toate problemele noastre de viaţă şi mai ales cum să căpătăm mântuirea şi salvarea veşnică. Domnul Isus ne spune în Ioan cap.15 vers.5: “Eu sunt viţa iar voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă; căci despărţiţi de mine nu puteţi face nimic” şi vers.7 “Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele cereţi orice veţi vrea şi vi se va da”. Legătura noastră cu Domnul Isus Hristos este Cuvântul Său, poruncile şi învăţăturile Sale, primite cu credinţă în inimă şi împlinite în viaţa de zi cu zi. Astfel, cu ajutorul Duhului Sfânt pe care îl cerem în rugăciune, putem aduce roade în neprihănire, trăind şi împlinind cuvântul Domnului.

Pavel spunea ucenicului Timotei, dar ne spune şi nouă astăzi: “Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi care pot să-ţi dea înţelepciunea, care duce la mântuire, prin credinţa în Isus Hristos. Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte şi să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu, să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2Tim. Cap.3:15-17). Biblia a fost şi este valabilă şi adresată tuturor generaţiilor de oameni. Prin ea ne este prezentat Dumnezeu Creatorul în dragostea şi sfinţenia Sa şi ne arată care este voia Sa sfântă. Are în centru caracterul lui Dumnezeu prin legea morală a celor zece porunci, standardul de vieţuire creştină în relaţia noastră cu El.

Un adevărat creştin a încheiat legământul cu Dumnezeu pe baza cunoaşterii cuvântului Său şi a credinţei sale. Pavel în Romani cap.1:16 spune: “Căci mie nu-mi este ruşine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului apoi a grecului”. Sfânta Scriptură este o comoară de adevăr şi lumină care, primind-o şi acceptând-o cu respect şi teamă sfântă, ne arată singurul şi cel mai sigur drum care duce la mântuire şi la legătura noastră cu Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a creat. Prin ea Dumnezeu ne vorbeşte, ne învaţă, ne mustră pentru îndreptarea vieţii. Pentru a călca pe urmele Domnului Isus Hristos este necesar să cunoaştem învăţăturile şi poruncile Sale. Domnul Isus Hristos s-a rugat lui Dumnezeu Tatăl pentru ucenicii Săi astfel: “Le-am dat Cuvântul Tău... sfinţeşte-i prin Adevărul Tău. Cuvântul Tău este Adevărul” (Ioan cap.17:14,17).

Cunoscând Biblia, întipărindu-ne în minte şi în inimă adevărurile sfinte şi armonizându-ne viaţa şi caracterele după poruncile şi învăţăturile ei, căpătăm înţelepciune de la Dumnezeu prin Duhul Său cel Sfânt. Aceasta întrece orice altă înţelepciune din această lume. David face următoarele declaraţii şi dorinţe în ce priveşte Cuvântul Domnului în Ps.119 vers.9,11,18,105: “Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta. Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale legii Tale. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea”. Aceste lucruri să le spunem şi noi. Să fim conştienţi de importanţa cuvântului scris şi să-l luăm în considerare pentru viaţa personală. Noi, ca popor al lui Dumnezeu, să ne dăm tot interesul pentru cunoaşterea Sfintei Scripturi. Aceasta nu numai pentru sfinţirea vieţii noastre personale ci şi pentru a învăţa şi pe alţii să cunoască pe Dumnezeu şi dragostea Sa. Deci este o nevoie strictă pentru lucrarea misionară cu semenii noştri. Pavel spunea lui Timotei (în 2Timcap.3:17): “Cunoscând Scripturile omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. Domnul Hristos a poruncit ucenicilor Săi să meargă şi să facă ucenici din toate neamurile botezându-i şi învăţându-i să păzească tot ce le-a poruncit Domnul prin Cuvântul Său (Matei cap.28:19-20).

Fiecare personal să studiem Biblia şi să citim din ea cu mult respect şi rugăciune căci Domnul Isus Hristos ne spune în Ioan cap.5:39 “Cercetaţi Scripturile pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Necercetând Scripturile vă rătăciţi”. Având Cuvântul Sfânt, învăţăturile şi poruncile lui Dumnezeu în minte şi în inimă, ne ajută să fim atenţi şi să nu păcătuim.

În Cuvântul Bibliei găsim mângâiere şi speranţă prin făgăduinţele lui Dumnezeu date poporului Său. Domnul Isus ne asigură că va fi cu noi în toate zilele până la sfârşitul veacului (Matei cap.28:20).

Întrebările pe care să ni le punem fiecare: mai suntem impresionaţi de Cuvântul Scris al lui Dumnezeu? Cum îl iubim şi îl primim? Cum îl respectăm şi îl împlinim în viaţa de fiecare zi şi fiecare clipă?

“Planul de mântuire al lui Dumnezeu asigură deplina instaurare a adevărului Său în fiecare credincios. Domnul Isus îşi cheamă poporul să lumineze lumea”. Noi suntem copii ai luminii. Dumnezeu ne-a scos din întuneric şi ne-a adus la lumină prin cunoaşterea Cuvântului Său (Efeseni cap.5:8-11).

“Răutatea de care e plină lumea noastră este urmarea faptului că Adam şi Eva au nesocotit Cuvântul lui Dumnezeu” (Geneza cap.3:1-11). S-ar părea că ne-am obişnuit cu Biblia, cu multe predici din Cuvântul Său şi nu-i mai dăm importanţa cuvenită. Nu ne lăsăm influenţaţi de mesajul Domnului şi rămânem aceiaşi în loc să creştem în sfinţenie. E posibil să tratăm cu indiferenţă şi să nu ne mai mişte cu nimic învăţăturile şi mesajele auzite de la amvoanele bisericilor, mesaje ce ar trebui să ne trezească de fiecare dată pentru a ne reface şi întări relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii noştri?! “Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la El, voi cina cu el şi el cu Mine” ne spune Domnul Isus în Apoc. Cap.3:20. Dumnezeu a vorbit şi vorbeşte în multe feluri inimilor noastre. Prin mesajele Cuvântului Său, Domnul Isus, bate la fiecare inimă a fiecărui ascultător. Important este cât de doritori, cât de atenţi şi receptivi suntem în timpul serviciilor divine din Casa Domnului, ca să-I putem auzi bătaia la uşa inimii? Cum reacţionăm şi cum ne influenţează Cuvântul Său, Îi deschidem uşa inimii noastre Domnului Isus? “Pentru sufletul credincios si umilit Casa lui Dumnezeu de pe pământ este poarta cerului” . Biblia, Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, aduce o viaţă roditoare pentru cel ce-şi găseşte plăcerea în legea Sa şi zi şi noapte cugetă la legea Lui. “Este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care-şi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc. Tot ce începe duce la bun sfârşit” (Ps. Cap.1:1-3).

Să ne cercetăm în lumina adevărului prezentat de Domnul Isus în pilda semănătorului din Matei cap.13:23: sămânţa Cuvântului Său să cadă în inima noastră ca într-un pământ bun pentru ca să putem aduce roade în neprihănire. “Pacea lui Hristos să stăpânească inimile noastre şi fiţi recunoscători. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea”. Amin

Olga Bucaciuc, Suceava

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>