Cine crede că stă pe picioare, să fie atent, să nu cadă

După cincizeci de ani de umblare cu credincioșie înaintea Domnului, împăratul Ozia a avut parte de ceva foarte tragic. Atunci când a ajuns foarte măreț, Ozia a păcătuit împotriva Domnului: “Dar, când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său, intrând în Templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii.” (2 Cronici 26:16) Ozia a intrat în Templu, pentru ca să facă lucrarea preotului, în calitate de un mai mare preot fals.

Nu a reușit să facă această lucrare. Mai marele preot Azaria, și 80 de preoți l-au împiedicat să facă aceasta. Ei i-au zis direct: “N-ai dreptul, Ozia, să aduci tămâie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, care au fost sfinţiţi ca s-o aducă. Ieşi din Sfântul Locaş, căci faci un păcat! Şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu.” (versetul 18) După ce a auzit aceasta Ozia s-a mâniat pe preoți. Iar apoi s-a întâmplat ceva groaznic: „cum s-a mâniat pe preoţi, i-a izbucnit lepra pe frunte, în faţa preoţilor, în Casa Domnului, lângă altarul tămâierii.” (versetul 19) Deodată împăratul a înțeles, ce s-a întâmplat cu el, iar preoții “l-au scos repede afară şi el însuşi s-a grăbit să iasă, pentru că Domnul îl lovise.” (versetul 20) Împăratul care a fost smerit, s-a grăbit să iasă din Templu, recunoscând că are statutul de lepros.

Probabil nu înțelegi: “Ce legătură are istoria aceasta cu viețile noastre?” Eu știu, că Pavel ne vorbește, că tot, ce este scris în Vechiul Testament, este pentru învățătura noastră, dar ce lecție putem învăța de aici?

Probabil această istorie are ca scop, să ne învețe cum putem să-L dezamăgim pe Dumnezeu, după mulți ani de umblare în credincioșie față de El, dacă inima noastră se va mândri din cauza puterii noastre? Da, este așa – dar aici este ceva mai mult. Probabil, aceasta este o avertizare, care arată pericolele și capcanele, care apar în căile celor, care au succes și au parte de propășire (înfloresc)? Da, aceasta de asemenea – din nou, această istorie este ceva mai mult, decât aceste lucruri.

Acest fragment vorbește de păcatul, pe care îl fac cei, care au o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea. El este predestinat pentru credincioși, care mult timp au umblat cu credincioșie înaintea Lui Dumnezeu – oameni, care au obținut o putere morală foarte mare și ca rezultat au fost binecuvântați de Dumnezeu. La fel ca Ozia, ei nu sunt imorali, sau necredincioși, întotdeauna tind spre ceea ce este corect înaintea ochilor Lui Dumnezeu. Și rezultatul vieții lor fără păcat, când ei aud cuvântul despre păcat, este că ei pot să pună mâna la inimă și să zică: “Mă bucur atât de mult, că aceste cuvinte nu se referă la mine. Nu sunt stăpânit(ă) de vreun păcat grav. Nu cunosc vreo legătură, poftă rea, vreun obicei rău, sau vreun rău în viața mea. Pot sincer să zic împreună cu Pavel: M-am luptat lupta cea bună.”

Unii dintre noi cunosc personal astfel de credincioși. Cu adevărat ei sunt o binecuvântare pentru cei din jur. Și măcar, împăratul Ozia a fost un astfel de slujitor al Domnului – Biblia ne spune clar, că acest om puternic, a sfârșit prin aceea, că a încălcat porunca Lui Dumnezeu. Cum a putut acela, pe care Dumnezeu l-a ajutat foarte mult, de-a lungul multor ani, să fie judecat de Dumnezeu și să-și finiseze viața, izolat de societate, din cauza că a avut lepră?

Eu cred, că istoria lui Ozia este o avertizare pentru toți credincioșii adevărați, care trăiesc astăzi. Gândește-te – Ozia a trăit o viață curată, morală. El a fost influențat de slujirea de prorocie, pe care au făcut-o 2 proroci foarte puternici, Zaharia și Isaia. El a trăit mai mult de 50 de ani, o viață neprihănită. Ce a fost groaznic în acțiunea, pe care a făcut-o în Templu, încât Dumnezeu a spus nu, la tot binele, pe care l-a făcut în toți acești ani? Ce păcat a făcut Ozia, care L-a mâniat foarte tare pe Dumnezeu?

Ozia a atras mânia Lui Dumnezeu, prin faptul că a încercat să acționeze ca marele preot. El a crezut: “Sunt tot atât de sfânt, precum orice preot. Deja de vreo 50 de ani umblu cu credincioșie înaintea Lui Dumnezeu, căutând fața Lui. Sunt curat din punct de vedere moral, și sunt tare din punct de vedere duhovnicesc, în umblarea mea cu Domnul. Nu este vreun rău în mine. Cu siguranță faptele mele bune, din toți acești ani, au contribuit la aceea, că am căpătat trecere înaintea Lui Dumnezeu, și merit ceva de la El. Deci, voi intra în Templu, și voi aduce înaintea Lui, 50 de ani de umblare în credincioșie, ca o jertfă. Îi va fi plăcut ceea ce voi face.”

Există un pericol foarte mare, să venim în prezența Lui Dumnezeu – în Sfânta Sfintelor – cu “focul nostru străin”, din “candelnița faptelor noastre bune, și meritelor noastre”!

Dragul meu Iisus, Domnul meu! Tu ești Marele meu Preot, de Care am nevoie! Păzește-mă de mândrie, ca niciodată să nu mă gândesc, de parcă eu sunt marele preot, de parcă pot să-ți aduc propria jertfă, de parcă faptele mele bune sau neprihănirea mea poate să fie socotită ca un merit. În numele Lui Iisus Hristos, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă