text Predici scrise

CE TREBUIE SĂ ȘTII, PENTRU CA SĂ TE ÎNCREZI ÎN DUMNEZEU ÎN TIMPUL NECAZULUI?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Pentru ca să te încrezi în Dumnezeu, în timpul necazurilor, trebuie să-L cunoști foarte bine.

David a zis: Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz. Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne! (Psalmii 9:9-10)

Să cunoști numele Lui Dumnezeu – înseamnă nu DOAR să știi despre El, ci să-L cunoști foarte bine pe El, este vorba, să ai o relație personală foarte strânsă cu El, care ia naștere atunci, când începem să-L căutăm în suferințe, și găsim umărul Lui Cel tare. Doar atunci când Îl cunoaștem pe Domnul foarte bine, putem să ne bizuim pe El!

Odată, când li s-a făcut foame, copii lui israel au cârtit împotriva Domnului: “Au vorbit împotriva lui Dumnezeu şi au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie? Iată că El a lovit stânca de au curs ape şi s-au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pâine sau să facă rost de carne poporului Său?” Domnul a auzit şi S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov şi s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui, pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui.” (Psalmii 78:19-22)

Cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu, sunt ispitiți să cârtească împotriva Lui, și împotriva mâniei Lui drepte. Dar cunoașterea Lui, ne învață să ne încredem în El “în cuptorul” vieții, și să ne încredem în izbăvirea Lui.

Fie creșterea în cunoașterea Lui Dumnezeu să devină scopul nostru, pentru ca în necazurile vieții să găsim un sprijin în El!

“Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos.” (Apostolul Pavel, Filipeni 3:8)

Dar la ce ești gata să renunți, pentru a-L cunoaște pe Iisus Hristos?

Rugăciune:

Doamne, ajută-mă să privesc Biblia ca pe ceva mai mult, decât niște informații despre Dumnezeu. Permite-mi să Te cunosc mai bine, și să mă încred pe deplin în Tine! În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

Planul pentru ziua de azi:

SĂ ALERGĂM, CA SĂ-L ÎNTÂMPINĂM PE DUMNEZEU! ! !

Cele mai recente resurse scrise - Atentionari si sfaturi

Poarta cea strâmtă
Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțin... Citeste mai mult >>
Adam și Eva
https://www.youtube.com/watch?v=y5gPHuPabPw
Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit (Matei 5:38-48)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Matei 5:38. Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.” 39. Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oric... Citeste mai mult >>
Vorbirea noastră (Iacov 3:1-11)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Iacov 3:1. Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră. 2. Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte... Citeste mai mult >>
Vrei să te faci sănătos? (Ioan 5:1-15)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Textul acesta face parte din seria de vindecări făcute de Domnul Isus în umblarea Lui pe acest pământ. Motivul principal nu a fost ca oamenii să-L... Citeste mai mult >>
Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau (Evrei 12:16-17)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Evrei 12:16. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut. 17. Ştiţi că... Citeste mai mult >>
Vase de cinste și vase de ocară (2 Timotei 2:19-26)
Categorie: studii biblice, predici scrise  2 Timotei 2:19. Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine ros... Citeste mai mult >>
Urmăriți sfințirea
Categorie: studii biblice, predici scrise  Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evrei 12:14) Sfințirea are un rol important,... Citeste mai mult >>
Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fapte 5:17-42)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Fapte 5:17. Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, 18. au pus mâinile pe apos... Citeste mai mult >>
Trăirea creștină un exemplu, prin disciplina personală a fiecăruia (Tit 2:1-10)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Tit 2:1. Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă. 2. Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cump... Citeste mai mult >>