Ce să faci, când ești împovărat cu îngrijorări și n-ai pace în inimă?

Cu privire la îngrijorările care ne apasă, în epistola lui Petru, la capitolul 5, la versetul 6, și 7 ni se spune: “Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”

Uneori senzația de singurătate, slăbiciunile, neajutorarea sau izolarea de alți credincioși, atât de mult ne apasă, încât încetăm să mai privim la Cel atotputernic, la Dumnezeul Grijuliu, și devenim pasivi din punct de vedere duhovnicesc și devenim mai vulnerabili pentru capcana mândriei în împrejurările noastre dificile!

Pentru ca să luăm povara, care stă pe umerii noștri, și s-o punem pe altcineva, este nevoie de acțiuni active. Anume aceasta dorește Dumnezeu de la noi, vorbind despre îngrijorările, care ne apasă. În loc să ducem povara pe umerii noștri, El ne cheamă să acționăm prin credință. Aceste acțiuni nu implică îngrijorarea, ci să punem îngrijorările noastre pe Domnul. Iar aici se are în vedere, nu acelea câteva griji, pe care le socotim mai importante decât celelalte, ci toate îngrijorările noastre. “Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” – se vorbește în Cuvântul Lui Dumnezeu.

Mai mult de atât, încă într-un text din Scriptură se vorbește: “Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului şi El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.” (Psalmii 55:22)

Din acest verset este evident, că întrebarea nu este, dacă Dumnezeu ne poartă de grijă, sau dacă El dorește să facă aceasta, și să ia asupra Lui toate îngrijorările noastre, ci în aceea, dacă suntem suficient de smeriți (să ne smerim sub mâna tare a Lui Dumnezeu... să aruncăm asupra Lui toate îngrijorările noastre), ca să aruncăm asupra Lui, prin credință toate greutățile noastre, în așa fel, cum El dorește.

Dacă până acum duci de unul singur (de una singură) povara îngrijorărilor tale, greutățile vieții de zi cu zi, înseamnă, că încă nu te-ai smerit, încă te încrezi în puterile tale, și nu dorești să-I încredințezi Dumnezeului Tare soarta ta, pe deplin viața ta. Ai permis ca mândria să pătrundă în inimă, și ai ajuns la aceea, că ești apăsat(ă) de împrejurările dificile. Supune-te nu împrejurărilor, ci Domnului, Care controlează aceste împrejurări!

De aceea, în necazurile noastre, să recunoaștem că avem nevoie de Dumnezeu! În smerenie să ne bizuim pe puterea Lui Dumnezeu, deoarece mâna Lui este puternică; să ne bizuim pe credincioșia Lui, căci El ia asupra Lui toate îngrijorările noastre! Fie ca El, să-i înalțe pe cei smeriți la vremea Lui, să te înalțe El, și să te întărească în speranță, “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” (1 Petru 5:5)!

- Îți mulțumesc, Doamne, că nu trebuie să mă îngrijorez; nu trebuie să mă tem, atunci când vrăjmașul meu dorește să mă sperie; nu trebuie să duc de unul singur (de una singură) toată povara îngrijorărilor, și greutăților vieții mele, când Tu dorești, și poți s-o duci în locul meu. Trebuie doar să mă smeresc, să părăsesc mândria și să mă supun sub mâna Ta cea tare, care are suficientă putere, să-mi poarte de grijă, și să-mi împlinească acele nevoi, din pricina cărora sunt ispitit(ă) să mă îngrijorez și care îmi tulbură pacea din inimă.

Mă aplec, Domnul meu, sub mâna Ta cea puternică, sub puterea Ta supremă, și mă încred în purtarea Ta de grijă, făcută cu dragoste, în împrejurările mele. Păzește-mă ca să nu mă îngrijorez vreodată! În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

Cel mai bun mijloc împotriva îngrijorărilor, care ne apasă – să le aruncăm asupra Lui Dumnezeu și să încredințăm fiecare eveniment din viața noastră, în mâna Lui, care controlează providiența Sa, pe care a făcut-o cu înțelepciune și din milă față de noi. Încrederea tare și statornică cu privire la aceea, că voia Lui Dumnezeu și hotărârile Lui sunt corecte, ne liniștește duhul nostru omenesc.