Acel caz, când dorești să iai ceea ce este cel mai bun, dar primești ceea ce este cel mai rău

'20 Ghehazi, slujitorul lui Elisei, omul lui Dumnezeu, a zis în sine: „Iată că stăpânul meu a cruţat pe sirianul acela, Naaman, şi n-a primit din mâna lui ce adusese. Viu este Domnul că voi alerga după el şi voi căpăta ceva de la el.” 21 Şi Ghehazi a alergat după Naaman. Naaman, când l-a văzut alergând după el, s-a dat jos din car ca să-i iasă înainte şi a zis: „Este bine totul?” 22 El a răspuns: „Totul este bine. Stăpânul meu mă trimite să-ţi spun: ‘Iată că au venit la mine doi tineri din muntele lui Efraim, dintre fiii prorocilor, dă-mi pentru ei, te rog, un talant de argint şi două haine de schimb.’” 23 Naaman a zis: „Fă-mi plăcerea şi ia doi talanţi.” A stăruit de el şi a legat doi talanţi de argint în doi saci, împreună cu două haine de schimb, şi a pus pe doi din slujitorii săi să le ducă înaintea lui Ghehazi. 24 Ajungând la deal, Ghehazi le-a luat din mâinile lor şi le-a pus în casă. Apoi a dat drumul oamenilor acelora, care au plecat. ' (2 Împărați 5:20-24)

În Biblie se vorbește, despre un om foarte influent, pe care îl chema Naaman. El a fost comandantul -șef al armatei siriene, și a fost bolnav de o boală foarte gravă – lepră. Nimeni nu l-a putut vindeca, dar Dumnezeu prin proorocul Elisei a putut. După ce a fost vindecat, Naaman s-a bucurat foarte mult, și dorea să-i mulțumească lui Elisei. El i-a propus un dar, dar Elisei n-a luat nimic. Dar aceste cadouri, dorea să le primească Ghehazi, slujitorul lui Elisei. Și-a dorit aceasta foarte mult.

Când Naaman a plecat, Ghehazi, fără să zică vreo vorbă lui Elisei, a alergat după el. Iar când l-a ajuns, l-a mințit că după cadouri l-a trimis Elisei. Ghehazi l-a mințit, deoarece a dorit să primească argintul și hainele de shimb, pe care Naaman dorea să le dăruiască lui Elisei. Naaman, de sigur că nu știa aceasta. El cu mare bucurie i-a dăruit lui Ghehazi cadourile, chiar mai mult decât a cerut. Oare știi ce s-a întâmplat apoi?

Când Ghehazi s-a întors acasă, Elisei l-a întrebat: „De unde vii Ghehazi?” „Robul tău nu s-a dus nicăieri” - a mințit Ghehazi. Dar Domnul i-a descoperit lui Elisei tot, ce-a făcut slujitorul său. De aceea Elisei a zis: „Este oare acum vremea de luat argint, haine... ” Ghehazi, prin înșelăciune a luat aceste lucruri. El nu a avut dreptul să facă aceasta. El a ponegrit slujirea lui Elisei, care nu căuta interesul personal, ci căuta doar slava Lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a făcut în așa fel, ca lepra lui Naaman să se lipească de Ghehazi.

El s-a îmbolnăvit de o boală groaznică, care l-a chinuit tot restul vieții, și care s-a lipit de urmașii lui.

Dumnezeu ne avertizează prin acest exemplu, că nu trebuie să mințim, și nu trebuie să înlocuim adevărul cu minciuna. Ghehazi a fost lacom. El a dorit să obțină ceea, ce nu-i aparținea. Și din cauza aceasta a mințit. El a arătat că nu are credință, că Dumnezeu poate să-i deie tot de ce are nevoie. La urma urmei, Ghehazi a pierdut ceva mult mai prețios, decât sănătatea. Ghehazi a pierdut favoarea Lui Dumnezeu. Să nu se întâmple vreodată așa ceva cu noi.

Cuvântul Lui Dumnezeu ne învață: „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.” (Coloseni 3:5,6) Oamenii cred că pot să practice aceste păcate scârboase, și să evite pedeapsa.

După cum li se pare, Cerul tace, și ei încep să păcătuiască cu mai multă îndrăzneală. Dar Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Mânia Lui Dumnezeu vine peste fiii neascultării. Aceste păcate aduc consecințe rele, chiar și în viața aceasta.

Îți mulțumesc Doamne pentru avertizare, prin exemplul lui Ghehazi, care s-a dus și a luat „ceva” de la Naaman (2 Împărați 5:20), dar a primit boala lui! Nu permite ca lăcomia, ca lăcomia de avere să crească și să facă rădăcini în inima mea! Să piară ea din mine! Cred, că Tu poți să-mi dai tot de ce am nevoie la vremea Ta! În numele Tău mă rog, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca