text Predici scrise

DUMNEZEU ARE PUTERE SĂ INSPIRE VIAȚĂ ÎNTR-O SITUAȚIE DISPERATĂ

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Învierea fiului văduvei din Nain

‘În ziua următoare, Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi norod mult. Când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate. Domnului, când a văzut-o, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!” Apoi, S-a apropiat şi S-a atins de raclă. Cei ce o duceau s-au oprit. El a zis: „Tinerelule, scoală-te, îţi spun!” Mortul a şezut în capul oaselor şi a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui. Toţi au fost cuprinşi de frică, slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: „Un mare proroc s-a ridicat între noi; şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.”’ (Luca 7:11-16)

Cât de mult ne încurajează, și ne bucură faptul, că Iisus își face partea Lui, când ea este întristată, a venit atunci când cel mai mult o durea, pentru a o ajuta, și pentru a pune capăt lacrimilor ei.

Prietene, nu există o astfel de încercare, greutate, sau problemă, de care ai parte astăzi, pe care să nu le cunoască Domnul nostru Iisus Hristos. Când trecem prin încercări, chiar acolo și atunci, El simte ceea ce simțim noi, și are milă de noi în slăbiciunile noastre, căci El a fost ispitit în toate felurile. (Evrei 4:15)

Mila Lui Iisus față de noi, este la fel ca cea pe care a manifestat-o față de văduva din Nain, când a văzut-o, atunci când din cetate duceau trupul neînsuflețit al fiului ei, pentru ca să fie îngropat. (Luca 7:11-15) I-a fost foarte greu să îndure moartea fiului, care trebuia s-o hrănească, și s-o protejeze, după ce și-a pierdut soțul. Cât este de groaznic să rămâi singur(ă) în lumea aceasta, fără sprijin și fără ajutorul celor apropiați! Văduva era lipsită de putere, fără protecție și lăsată în voia sorții. Când Iisus a văzut-o, I s-a făcut milă de ea, și i-a zis: “Nu plânge.”

“Nu plânge!” Prin aceasta Dumnezeu dorește să spună că nu mai este nevoie de lacrimi, căci El este aproape. “Nu plânge” – cuvinte stranii, în situația aceasta, adresate unei mame, care își iubea foarte mult fiul! Cine este acest om, care îi vorbește astfel? De ce nu trebuie să plângă? Oare nu există motive suficiente și oare nu este vreun prilej de a-și vărsa lacrimile? Dar în cuvintele Lui Iisus există ceva special, în comparație cu cele spuse de oameni. În ele există putere!

Tot același Iisus va veni și la tine, când vei fi într-o stare grea, și îți va spune: “Nu plânge.” Dar mila Lui nu se va termina doar prin cuvintele: “O, sărmanul (sărmana)! Îmi pare atât de rău, că s-a întâmplat aceasta cu tine.” Nu, ci mila Lui Iisus față de tine, Îl îndeamnă să inspire viață în situația ta disperată, și s-o folosească pentru binele tău! Iată de ce l-a înviat pe fiul văduvei! Viața s-a întors în trupul neînsuflețit. Această putere a Lui Dumnezeu asupra morții, izvorăște din adâncul dragostei, pe care o manifestă față de fiecare om.

“Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” (Psalmii 50:15)

De asemenea doresc să spun, că Dumnezeu are putere să inspire viață nu doar în împrejurările “neînsuflețite” din viața ta, dar de asemenea și în tine. “Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.” (1 Ioan 4:9) Încrede-te în El!

Dumnezeul milostiv! Recunosc în fața Ta că nu am putere să schimb ceva în împrejurările de care am parte. Tu ai avut milă atunci, de asemenea acum ai milă față de oameni în pierderile lor. Atinge-te de situația mea dificilă… de inima mea… INSPIRĂ viață acolo, unde ea nu este! Fie ca să se împlinească voia Ta în toate acestea! În numele Lui Iisus Hristos, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

Cele mai recente resurse scrise - Adevar

Muhammad is a false prophet
From the perspective of my Christian faith Muhammad is not a true prophet, but a false prophet. I do not consider him a messenger of God, and I do not accept his teachings as divine revelation. I beli... Citeste mai mult >>
Mahomed este un profet fals și mincinos
Din perspectiva credinţei mele crestine, Mahomed nu este un profet adevărat. ci un profet fals. Nu fl consider un trimis al lui Dumnezeu si nu îi accept învăţăturile ca fiind revelatie divină. Conside... Citeste mai mult >>
Citat important
„Toate se întâmplă în momente neașteptate, fără ca noi să ne dăm seama.”
Jesus Christ is God
When you die, you will not see Muhammad, Buddha, Confucius, Vishnu, or any of the others to whom you have prayed. You will all see Jesus Christ, seated at the right hand of the Father. When the end c... Citeste mai mult >>
Iisus Hristos este Dumnezeu
Când veți muri, nu veți vedea nici pe Mahomed, nici pe Buddha, nici pe Confucius, nici pe Vișnu, nici pe toți ceilalți la care voi v-ați rugat. O să-L vedeți cu toții pe Iisus Hristos, șezând de-a dre... Citeste mai mult >>
Isus înaintea lui Pilat
Străjeri spirituali
Pojoga Ionică- Predică https://youtu.be/aiIfNOA3ODM
O comoară ascunsă în întuneric- ISUS!
Bună, numele meu este Daniela Stoicescu și am un mesaj din partea lui Dumnezeu pentru voi, oameni de pretutindeni sperând să vă deschidă urechea să auziți dar mai ales inima ca să credeți. Mult timp m... Citeste mai mult >>
Tot ce ne-a învățat Domnul Isus - Partea 38
Ne continuăm studiul despre "Tot ce ne-a învăţat Domnul Isus", parcurgând evangheliile. Astăzi vom merge în Matei 9:27: "Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi, care strigau şi ziceau: '... Citeste mai mult >>
Bunul simț cu privire la salutare
Întrebare: Ce spune Biblia despre salutare, mai ales despre salutarea între creștini? Biblia, mai ales epistolele, sunt pline de salutări. Orice epistolă din Noul Testament se începe cu un salut și... Citeste mai mult >>