Dacă ești prizonierul deznădejdei, disperării și nu mai ai putere

Descurajarea, deznădejdea poate să te slăbească foarte tare – ea te poate paraliza. Este arma preaiubită a diavolului, care nu are nevoie de îmbunătățire. El face totul, pentru ca să pună în inimele noastre o astfel de deznădejde. El cunoaște, că ea va distruge credința noastră, și va pune îndoiala în inima noastră, cu privire la existența și mila Lui Dumnezeu. El folosește această tactică, pentru ca să distrugă speranța omului credincios, și să-l facă să cadă de la credință. Aceasta s-a întâmplat, chiar și cu cei mai sinceri și mai maturi creștini. Biblia ne descoperă, că unii dintre cei mai mari eroi ai credinței, au fost vătămați de așa ceva, când ei nu au reușit să înțeleagă cauza disperării, deoarece s-au așteptat să primească de la Dumnezeu doar împrejurări plăcute

De exemplu, Iosia, a fost descurajat foarte tare, și-a pierdut speranța pe o perioadă scurtă de timp. Trecând peste râul Iordan, el s-a întâlnit față în față cu prima sa luptă serioasă – zidurile cetății Ierihonului, care din punct de vedere omenesc nu puteau să fie distruse. Lui și armatei lui Israel, Dumnezeu le-a dăruit o biruință nemaipomenită. Dar bucuria nu a durat mult. Deodată după ce a fost cucerit Ierihonul, Israel a fost biruit și a fost fugărit, de o armată, formată din puțini oameni, și care nu era puternică din Ai. Ei au reușit să oprească înaintarea lui Israel. Iosua simțindu-se umilit, și disprețuit de vrăjmași, a căzut cu fața la pământ înaintea Lui Dumnezeu, în rugăciune. Într-un moment la cucerit o disperare profundă. Gustul dulce al biruinței, s-a transformat într-un gust amar al înfrângerii. Acum el era convins, că nu există vreo posibilitate să stăpânească meleagurile Canaanului. Toată tabăra lui Israel a fost biruită, și arăta de parcă a fost uitată de Dumnezeu. „Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara înaintea chivotului Domnului, el şi bătrânii lui Israel, şi şi-au presărat capul cu ţărână.” (Iosua 7:6)

Atrage atenția la aceasta. Iosua, care trebuia să fie un comandant măreț, rânduit de Dumnezeu, care trebuia să biruiască inamicul, în acel moment, s-a aruncat cu fața la pământ. Acesta a fost un bărbat al credinței mărețe, dar precum tu și eu, el a fost atacat de deznădejde. El probabil s-a gândit „Doamne, de ce? De-a lungul a 40 de ani în pustie, am văzut cum mâna Ta cea minunată ne-a ajutat și ne-a protejat, știu posibilitățile tale. Deci, de ce acum armata Ta fuge de oamenii slabi din Ai, care sunt înaintea noastră? De ce ne-am pierdut puterea?” El literalmente a strigat: „Ah! Doamne Dumnezeule, pentru ce ai trecut pe poporul acesta Iordanul, ca să ne dai în mâinile amoriţilor şi să ne prăpădeşti? De am fi ştiut să rămânem de cealaltă parte a Iordanului! Dar, Doamne, ce voi zice după ce Israel a dat dosul înaintea vrăjmaşilor lui?” (Iosua 7:7-8). Aceasta nu a fost o manifestare a credinței, ci întrebările unui om, care a fost luat ca prizonier de deznădejde. Aceasta a fost rugăciunea și plângerea omului, pe care l-a durut din cauza înfrângerii, care i-a umilit. Dacă ai așa o inimă deschisă precum Iosua, Domnul să-ți dea înțelegerea, de ce trebuie să treci prin calea disperării.

'Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta? Israel a păcătuit; au călcat legământul Meu pe care li l-am dat, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat şi au minţit şi le-au ascuns printre lucrurile lor. De aceea copiii lui Israel nu pot să ţină piept vrăjmaşilor lor: vor da dosul în faţa vrăjmaşilor lor, căci sunt daţi spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi dacă nu nimiciţi ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru. ' (Iosua 7:10-12) Iosua primul a înțeles, de ce Dumnezeu a permis acea înfrângere, pentru ca să expună acel lucru ascuns, care era un obstacol în lucrarea Lui.

Poporului lui Israel i s-a spus, că tot aurul, argintul și cuprul care a fost luat din Ierihon, trebuiau să fie puse în Casa de comori a Lui Dumnezeu, iar restul trebuiau să fie distruse. Dar un bărbat, Acan, a luat lucrurile, destinate ori pentru casa de comori a Lui Dumnezeu, sau pentru a fi distruse. El le-a îngropat în pământ sub cortul său. Prin aceasta a adus slăbiciune și a adus daune taberii lui Israel. Dumnezeu datorită înțelepciunii Sale, a permis o înfrângere în viața lui Iosua, cu scopul, ca să expună minciuna lui Acan. Acum Iosua, trebuia să ia măsuri, pentru ca să elimine acest obstacol în fața victoriilor viitoare.

Iată la ce să ne gândim. Dumnezeu nu-l sprijinește pe acel om, care a evitat sfințenia, care nu a depărtat de la sine „ceea ce este scârbos.” Dacă permiți păcatelor ascunse să trăiască în inima ta, atunci Dumnezeu din pricina milei Sale, va face tot posibilul, ca să te scape de ele. Ca să te facă să te gândești la aceasta, El poate să permită ca înfrângerea și deznădejdea să vină în viața ta. Domnul cunoaște, că dacă nu va face aceasta, atunci nu vei putea să mergi spre direcția biruințelor, și consecințele vor fi mult mai tragice. „Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.” (Proverbe 28:13) Când vei recunoaște păcatul, adu păcatul la Cel care te-a răscumpărat!

• Doamne! Tu înalți și Tu smerești (1 Împărați 2:7), Tu ne dai posibilitatea să vedem cauza înfrângerilor, disperării, și îmi înnoiești din nou credința în inima mea, pentru ca să nu fac ceea ce este împotriva Duhului Tău, și pentru ca să nu ajung prizonier în mâna disperării! De aceea te rog, cercetează-mi inima mea, și ajută-mă să văd unde nu sunt corect înaintea Ta, dacă a avut loc așa ceva, care Te-a supărat. Ajută-mă să recunosc greșeala și să nu mai greșesc, pentru ca să am parte de mila Ta. Îți mulțumesc pentru ocazia de a fi restaurat, pentru ca eu să pot trăi prin credință în Tine, și să biruiesc această lume cu poftele ei! În numele Lui Iisus Hristos te rog. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

„Grăbeşte de m-ascultă, Doamne! Mi se topeşte duhul... Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine.” (Psalmii 143:7-8)