text Poezii

Pe drumul ce coboară spre Efrata

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dinu Ciolte
Pe drumul ce coboară spre Efrata

Pe drumul ce coboară spre Efrata
Când soarele mergea spre asfințit
Un soț cu o soție însărcinată
Căutau sa afle un loc de poposit

Venise-ră aici ca să se-nscrie
După porunca dată de Cezar
Și acum băteau la porțile încuiate
Iar căutarea lor era-n zadar

Căci dintre toți acei din vremea acea
Ușa casei nimeni nu le-a deschis
Și iată-i îndreptându-se spre un staul
Sa aducă in lume Fiul cel promis

Și acolo printre oi și printre vite
În staulul cel rece, întunecos
Pe paie jos Maria naște-n chinuri
Pe cel prezis de veacuri, pe Cristos

Nu în palate sa născut în lume
Ci-n locul ce era: cel mai de jos
Dorind să ne învețe umilința
Pe drumul vieții adeseori spinos

Nu regii au venit să I se închine
Regelui sfânt venit din cer de sus
Ci cei mai simplii bacii și ciobanii
La ieslea ta inima lor și-au pus.

Iar magi venind din țări îndepărtate
O stea pe cerul sfânt au urmărit
Ca să-ți aducă daruri prețioase
Și închinăciune rege preiubit

Ca magii și păstorii în vremi apuse
Venim cu drag astăzi 'nainteaTa
Aur n-avem, dar te rugăm Isuse
Transformă-ne în iesle inima

Dinu Ciolte
29.11. 2025

Cele mai recente resurse creștine scrise

Încă tu mai respingi...
Nu respinge pe Dumnezeu,Care încă mai iubește sufletul tău!Nu mai respinge chemarea Sa,Ce ajunge la inima ta.Nu respinge încă o dată,Chemarea Celui din slavă,De atâtea ori Dumnezeu te-a chemat,Oare tu... Citeste mai mult >>
Omule, ce alegi?
Omule, ce alegi?Era așa frumos, era așa de bineÎn vers și în cântare în fiecare ziCei rânduiți a scrie să aibă bucuriaVăzând purtarea-aleasă, s-o poată zugrăvi.Să spună de iubire și de-ale ei miresme... Citeste mai mult >>
Curajul bunătății
Nu trece orb pe lângă cel ce cade,Căci fiecare umăr, cândva, s-a frânt;Și mâna care azi spre el se-ntindeVa fi, într-o altă zi, sprijinul tău sfânt.Nu-ți înălța mândria peste oameni,Căci vântul schimb... Citeste mai mult >>
Albina care-i bună
Albina care-i bună scoateDin orice floare miere bună.Un învățător bun poateDin ce-i slab valori a scoate,Și pe o frunte sărmanăEl să așeze o cunună.Părintele cel bun va creștePe orice fiu al lui cinst... Citeste mai mult >>
Astăzi, la a voastră nuntă
Astăzi, la a voastră nuntăAm venit să fim părtașiȘi la binecuvântarea sfântăSă fim martori, ca nuntași.Barca voastră se desprindeDe al țărmului pământȘi în larg ea se extindeȘi prin valuri, și prin vâ... Citeste mai mult >>
Domnul face o strigare
Domnul face o strigarePentru sufletele noastre:Ești tu gata de plecare,Sau pământul te desparte?Ești tu gata de venireaMirelui ceresc pe nori?Sau în jos îți e privireaȘi haina e în noroi...Ești tu gat... Citeste mai mult >>
Te-ai născut la Betleem
Te-ai născut la Betleem,Dar eu Te chem la mine...Isuse, dulce CopilașVenit din veșnicie!Ai venit din depărtări,Din Țară minunată...Pe Preaînaltul DumnezeuAvându-L ca Tată!Aici jos Te-a așteptatIeslea... Citeste mai mult >>
Către zi de veșnicie
Către zi de veşnicieVremea cumpăna-şi îndreaptă,Gândul totul vrea să ştie,Inima de mult aşteaptă.Cartea lumii-n ceruri scrisăE la cea din urmă filă,Numai azi mai stă deschisăUșa cerului spre milă.Prea... Citeste mai mult >>
Fiecare zi,un dar...
Fiecare zi din viață,Este-un dar din partea Ta,Mulțumesc că-mi porți de grijă,Doamne, ești Comoara mea.Ești Comoara prețioasă,Sunt bogat și fericit,Mi-ai făcut viața frumoasă,Dumnezeul meu iubit.Mi-ai... Citeste mai mult >>
Lacrimi văzute!
Lacrimă văzute!Când curge-o lacrimă pe-obrazE atâta zgomot sus în cerE ca un clopoțel de-argintCe sună jalnic în eterCând lacrimi se scurg pe-obrazPe genunchi în rugăciuneCerul se pune-n mișcareȘi înc... Citeste mai mult >>