text Poezii

Cerșetorul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Valentin Popovici
Într-o zi de iarnă rece, se făcea că într-un sat
A ajuns în drumeţie chiar slăvitul Împărat;
Adică, mai clar să fie, aşa-am auzit şi eu,
Că trecea prin satu-acela Însuşi Bunul Dumnezeu.

Dar Şi-a luat o haină ruptă, ponosită, de pe jos
Ca să nu cunoască nimeni că era Isus Hristos.
Când ajunse-n sat Preasfântul, era noaptea de Ajun:
Sărbătoare, veselie, cum e numai la Crăciun.

Oamenii veneau cu toţii şi cântau de Lerui-ler,
Ca să facă bucurie unui cuvios boier,
Care-n casa lui chemase nişte oaspeţi importanţi,
Doar cucoane şi prințese, cavaleri şi dorobanţi;

Căci banchetul, vedeţi bine, nu era pentru cizmari,
Ci pentru boieri ca dânsul, oameni mari şi demnitari.
Iar în curte toţi copiii îi cântau un Pluguşor,
Că se zguduia pământul când pocneau din biciul lor;

Alţii cântau Vifleemul... , şi se-ntinse mare haz
Când îi agăţară Caprei zurgălăii de grumaz.
Dar deodată Cerşetorul... cu toiagul de moşneag,
Se-ndreptă înspre boierul care se uita din prag.

— Nu ştiu dacă ai la masă... , te întreb, măria-ta,
Ai un loc şi pentru mine, ca să pot şi eu cina?
— Pleacă de aici la stână, nu vezi că miroşi a oi?
Du-te-n grajd şi stai în paie! Du-te cu ai tăi de-un soi!

Trist se-ntoarse Cerşetorul, şi desculţ cum se ducea,
Urma cuielor cu sânge în zăpadă se vedea.
Şi-n ogradă căluşarii începură iar vârtos,
O colindă creştinească, despre steaua lui Hristos.

... Da, povestea mea e veche. Poate însă şi acum
Domnul tot din poartă-n poartă bate obosit de drum.
Trece azi pe-aici Slăvitul, Dumnezeu, Emanuel;
Oare va găsi Betanii, sau doar grajduri pentru El?

Cele mai recente resurse creștine scrise

Încă tu mai respingi...
Nu respinge pe Dumnezeu,Care încă mai iubește sufletul tău!Nu mai respinge chemarea Sa,Ce ajunge la inima ta.Nu respinge încă o dată,Chemarea Celui din slavă,De atâtea ori Dumnezeu te-a chemat,Oare tu... Citeste mai mult >>
Omule, ce alegi?
Omule, ce alegi?Era așa frumos, era așa de bineÎn vers și în cântare în fiecare ziCei rânduiți a scrie să aibă bucuriaVăzând purtarea-aleasă, s-o poată zugrăvi.Să spună de iubire și de-ale ei miresme... Citeste mai mult >>
Curajul bunătății
Nu trece orb pe lângă cel ce cade,Căci fiecare umăr, cândva, s-a frânt;Și mâna care azi spre el se-ntindeVa fi, într-o altă zi, sprijinul tău sfânt.Nu-ți înălța mândria peste oameni,Căci vântul schimb... Citeste mai mult >>
Albina care-i bună
Albina care-i bună scoateDin orice floare miere bună.Un învățător bun poateDin ce-i slab valori a scoate,Și pe o frunte sărmanăEl să așeze o cunună.Părintele cel bun va creștePe orice fiu al lui cinst... Citeste mai mult >>
Astăzi, la a voastră nuntă
Astăzi, la a voastră nuntăAm venit să fim părtașiȘi la binecuvântarea sfântăSă fim martori, ca nuntași.Barca voastră se desprindeDe al țărmului pământȘi în larg ea se extindeȘi prin valuri, și prin vâ... Citeste mai mult >>
Domnul face o strigare
Domnul face o strigarePentru sufletele noastre:Ești tu gata de plecare,Sau pământul te desparte?Ești tu gata de venireaMirelui ceresc pe nori?Sau în jos îți e privireaȘi haina e în noroi...Ești tu gat... Citeste mai mult >>
Te-ai născut la Betleem
Te-ai născut la Betleem,Dar eu Te chem la mine...Isuse, dulce CopilașVenit din veșnicie!Ai venit din depărtări,Din Țară minunată...Pe Preaînaltul DumnezeuAvându-L ca Tată!Aici jos Te-a așteptatIeslea... Citeste mai mult >>
Către zi de veșnicie
Către zi de veşnicieVremea cumpăna-şi îndreaptă,Gândul totul vrea să ştie,Inima de mult aşteaptă.Cartea lumii-n ceruri scrisăE la cea din urmă filă,Numai azi mai stă deschisăUșa cerului spre milă.Prea... Citeste mai mult >>
Fiecare zi,un dar...
Fiecare zi din viață,Este-un dar din partea Ta,Mulțumesc că-mi porți de grijă,Doamne, ești Comoara mea.Ești Comoara prețioasă,Sunt bogat și fericit,Mi-ai făcut viața frumoasă,Dumnezeul meu iubit.Mi-ai... Citeste mai mult >>
Lacrimi văzute!
Lacrimă văzute!Când curge-o lacrimă pe-obrazE atâta zgomot sus în cerE ca un clopoțel de-argintCe sună jalnic în eterCând lacrimi se scurg pe-obrazPe genunchi în rugăciuneCerul se pune-n mișcareȘi înc... Citeste mai mult >>