Zidește-ți sus, în Paradis!

În timp ce mulți se-mbogățesc, mereu, în lume, jos,
Eu am decis să îmi zidesc în ceruri, cu Hristos!
Cei ce adună pe Pământ sunt cei mai invidiați,
Astfel că pe trepte de-argint se cred a fi urcați,
uitând că tot ce e aici curând se va topi,
Și că orgoliul efemer în lut va amuți. .
Eu, însă, după căutări, totuși, am înțeles,
Că de zidesc sus, cu Hristos, are un veșnic sens.
Eram copil cu chip senin și încă nu știam
Cum să-mi încep casa din rai și mă tot întrebam
Cum materiale să trimit de pe Pământ, în cer
Însă defel nu-nțelegeam, era un sfânt mister.
Dar pe măsură ce creșteam am prins a desluși
Prin cine pot să le trimit acasă-n veșnicii;
Și-am priceput într-un târziu, citind sfântul Cuvânt
Că materialele ajung în cer prin Duhul Sfânt!
Nu sub formă de cărămizi ce se pot sfărâma,
Ci doar prin fapte ce zidesc eternă casa mea!
Aur ceresc, argint etern și nestemate sfinte
au construit al meu locaș, pe plaiurile sfinte!
Pe temelia ce în veci e de nezdruncinat
Pe Domnul meu iubit, Hristos, Regele minunat!
Astfel, comoara mea e sus, pururi va dăinui,
Și-acolo-mi este inima, acasă-n veșnicii!
N-ai vrea și tu, o, frate drag, să-ncepi să-ți construiești
Casa în care pentru veci poți sta, în slăvi cerești?
Lipește-ți inima de cer, adună-ți sus comori,
Căci nicidecum nu pot intra pe mâna hoților!
Nimic spurcat sau întinat nu-și are locul sus,
Căci plaiul veșnic e sfințit de Regele Isus!
Zidește-ți dar, în Paradis, de vrei ca pururea
Să-L ai pe Cel te-a iubit ca Domn în casa ta!