Vreau să fiu demn, să mă sfinţesc!

Vreau să fiu demn, să mă sfințesc!


Să-mi dai putere ca să fiu sfințit
În cinste și dreptate să trăiesc.
Fără sfințire nu sunt mântuit
Dar eu din suflet asta, îmi doresc

Nu vreau să rătăcesc în lumea mare
Și să pierd calea dreaptă către cer,
Nimic, fără Isus m-are valoare
Cei vii de pe pământ, se duc sau pier.

Unii rămân aici, în foc sa ardă,
Cu truda lor și ce-au realizat,
Iar ochii vor putea atunci să vadă
Ca tot ce s-a vestit, e adevărat.

Iar alții, sus cu Domnul vor pleca
Cerul i-așteaptă, ca să-l locuiască
Pe Domnul Vieții în nori vor urma
Cu toți în veșnicie să trăiască.

Iar Vestea bună, ce a fost vestită
E adevărul cel mai valoros
Calea spre ceruri este pregătită
E drumul netezit înspre Hristos

Căci Domnul va veni, de mult se știe,
Cei ce-au crezut cu toți L-au așteptat
Timpu-i aproape, El trebuie să vie
Să ia în stăpânire ce-a salvat.

Nu sunt fantasme, basme mincinoase,
Și nici preziceri înfricoșătoare,
Și nici povești cu îngeri, savuroase,
Tot e real, chiar dacă mult ne doare.

Pe om îl doare mult, această stare
Când nu e pregătit sfânt să trăiască
Când viața lui în ordine, n-o are
Și Vestea bună, n-a vrut s-o primească.

N-a vrut Cuvântul ca să-L împlinească
Și greu i s-a părut ca să asculte
Și viața pentru cer să-și pregătească
Îndatoriri, i s-au părut prea multe.

Dar pentru Domnul, totul un preț are
Sfințirea, ca s-o poată merita
În dragoste și în credință mare
Ar trebui sa fie viața sa.

Dar Doamne, orice ar fi-n această lume,
Eu, vreau să merg pe calea mântuirii.
Tu, peste mine, mâna Ta o pune
Ca sa trăiesc, minunile sfințirii

Ca pasul următor să îl ajung
Cu îngerii din cer să Îți slujesc
Văzându-Te, de fericit să plâng
Din mâna Ta, cununa s-o primesc!

Amin

Câmpia Turzii, 7 februarie 2013