Voia Ta!

Dac-ai face, Doamne sfinte, după voia mea în toate
Pomul mi-ar avea întruna ramurile dezbrăcate
Căci aș vrea doar numai soare și-aș cârti la orice vânt
Ce-ar veni ca să-mi aplece ramurile la pământ.

În fireasca mea gândire mă-ntristez la încercare
Fără ca să știu, Isuse: cand mă curăți... mă și doare
Când îmi tai lastarii leneși ca s-aduc rod mai bogat
Iartă-mă c-ades cred, Doamne, că atunci m-ai lepădat!

Binele nu știu să-l judec totdeauna cu ochi sfinți
Și adesea uit, o, Tată, învățătura din părinți:
Nu se face roadă bună doar cu soare și frumos
Trebuie sa trec etape ca să semăn cu Hristos

Să stau singur ca sămânța într-un loc negru și greu
Și apoi sa înviez cu Hristos în locul meu
Și în urmă, așteptarea... o etapă grea de dus
Până îmi înalț la ceruri crengile, acolo sus

Vântul bate și ne-apleacă cu urechea la pământ
Ca să ne-amintim, Isuse, cât ești Tu de drept și sfânt
Nu cumva să credem, Doamne, că Tu ești la fel ca noi
Fără Tine-am fi, Isuse, flămânziți și orbi și goi!

Anotimpuri se perindă: întâmplări bune și rele
Toate sunt făcute, Doamne, spre salvarea vieții mele
Trebuie să trec prin multe: altoire, curățări
Să-mi formez și caracteru-n dureroase renunțări

Să iubesc voia divină mult mai mult decât pe-a mea
Să aleg s-ascult, Isuse, să găsesc plăcerea-n ea
Să-nțeleg că toate-acestea: tot ce-i rău, tot ce-i frumos
Toate vin ca să-mi imprime caracterul Tău, Hristos!

Te văd zilnic în grădină, Grădinarule Preasfânt
Te văd îngrijind toți pomii, ancorându-i în Cuvânt
Le vorbești, le sufli Duhul mângâierilor cerești
Doamne, dă-ne inimi ca s-asculte, dă-ne ochi duhovnicești!