text Poezii crestine

Voia Ta

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ciprian Onufrei
Voia Ta

Renunț astazi, Doamne Tată;
La toată gloria pământească!
La aceasta nebunească alergare,
Ce-n final aduce doar pierzare.

Renunț, Doamne, la voia mea;
Si mă voi ruga de azi, să se facă voia Ta!
Nu ce am plănuit eu să se întample
Ci doar ce ai pregătit Tu, in sutele de-amănunte.

Renunț să mai incerc să fac voia mea,
Deși atât de greu imi este sa spun “Voia Ta”.
Mai ales când sufletu-mi după altele tânjeste
“Voia Ta” nu spun de frică că planul meu nu se-mplineste!

Renunț la lupta intre mine și Tine!
Căci eu nu știu pentru mine ce-i mai bine
Tu știi Tată, nevoia mea pe acest pământ;
Și doar dacă e după voia ta voi putea să mă avânt.

Renunț la îndoielile pe care le-am strâns in suflet,
Și din toată inima vreau în tine să mă încred complet.
Să cred in acea bucurie a dimineții,
Și să nu mă las biruit de tristetea nopții.

Vreau să caut din toată inima împărația Ta!
Dă-mi credință că ce voi avea nevoie, îmi vei da.
Înaintea ta cu rugaciuni și cereri, cu mulțumiri am să vin.
Și sufletul meu, Tu, Divinule Părinte să-mi alini.

Să pot, o, Dumnezeule să alung descurajarea,
Căci cu necazul, ne pregatești si scăparea.
Ajută-mă să fiu mulțumitor cu ce am căpătat
Căci Tu dai și tot Tu iei, numele să-ți fie lăudat!

Ajută-mă Isuse, jertfa Ta s-o am mereu in al meu vizor.
Și când îmi este bine sau sunt încercat, să nu o mai ignor!
Căci o zi in curțile Tale, e mai bună ca o mie în alt loc.
Și bucuria veșniciei nu se compara cu întristarea pământească absolut deloc.

Deci, astăzi vreau să imi cer iertare
Că de multe ori te-am pus la încercare
Nu am lăsat voia Ta să fie,
Si vroiam doar ce-mi convine mie.

Primește astazi a mea pocăință,
Și te rog: Umple-mă cu vesnică credintă
Oricat aș vrea sa fac ceva
Prima dată pe genunchi să spun “VOIA TA”!



Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>