text Poezii crestine

Veniți cu toți...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Floarea Ferghete
Veniți cu toți...

Veniți cu toți la seceriș, veniți căci vremea a sosit,
Să ne-ndemnăm unii pe alții, că nu e vremea de privit,
Lucrați cât încă se mai poate, și până ziua nu s-a dus,
Căci vine iarăși inserarea, și soarele e spre apus

E holda mare, spice coapte, acum cu toți să înaintăm,
Veniți și numai stați pe margini, cu mic cu mare să lucrăm,
Căci în curând vine Stăpânul, să vadă cât am secerat,
Să ne găsească în lucrarea, pe care ne-a încredințat

Grăbind într-una pașii noștri, să ne trezim, să numai stăm,
Căci viața asta este scurtă, și socoteală o să dăm,
E vremea când secerătorii, au ațipit și stau pe rând
Voi ridicați-vă privirea, căci vine Domnul, în curând,

E greu, dar se merită să rabzi zăduful cel mai greu,
Căci știm că El este alături, e Sfânt, e Mare Dumnezeu
Va răsplăti la fiecare, cât a lucrat, s-a ostenit,
În holda Lui lucrând din zori, căci nu e vreme de oprit

Să nu mai zăbovim în câmp, având o formă de iubire
Să stăm aproape lângă El, și să lucrăm fără oprire,
În părtășie dacă stăm și unitate, cum ne-a spus,
Avea-vom biruință aici, cum ne-a învățat Domnul Isus

Căci cu putință sânt cu El, în orice lucru pe pământ
Și biruință vom avea, de ascultăm al Lui cuvânt,
Când vom sfârși, lucrarea toată, ne-om întâlni, cu ce-am lucrat
Și vom vedea pe Domnul vieții, pe-Acel ce mult L-am așteptat.

Amin

Floarea

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>