text Poezii crestine

Ușile înțelepciunii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc
Ușile înțelepciunii, azi, sunt deschise pentru oricine
Căci e har în această vreme din destul și pentru tine
Domnul Isus și-a dat viața ca un preț de ispășire
Și a învins pe cruce, tot păcatul, în marea Sa iubire.

Sa deschis ușa din ceruri și-i de mii de ani deschisă
Dar când sa sculat Stăpânul, ea va fi de tot închisă
Ușa cerului prin care harul în astă lume se coboara
S-o închide și cei ce n-au intrat, vor ramâne veci în afară.

Să ascultăm azi de cuvântul ce se vestește cu tărie
Și să intrăm pe ușa cât încă este deschisă și te îmbie
Mulțumim Lui Dumnezeu de marea Sa milă și îndurare
Ce a avut-o de mii de ani până acum cu fiecare.

Cu cei ce i-au auzit Cuvântul și l-au împlinit degrabă
Prin har au intrat, prin Duhul Sfânt, în Biserica Lui dragă
Au rămas ca fii și fiice crezând, în a Sale promisiuni
Nădăjduind să ajungă pe poartă pe a cerului dimensiuni.
25.05. 2026

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Lumina libertății
Lumina libertății ne vine din speranțăChiar dacă lumea-i plină de aroganțăBiserica este începutul vieții în curățieEste izvorul Lui Dumnezeu de apă vieAcolo găsim cuvintele Lui adevăratePentru cei cuc... Citeste mai mult >>
Mântuirea
Dumnezeu ne-a mântuit pentru că ne iubeștePrin Dreapta Sa Domnul Dumnezeu ne dezrobeștePrin Lumina Feții Sale ne arată Calea Sa pe pământȘi prin credință avem din Darurile Duhului Sfânt.Nu ne este dat... Citeste mai mult >>
Libertatea Domnului
Domnul Dumnezeu ne aduce astăzi libertateaȘi nu ne lasă apăsați de lume, iar societateaChiar de ne marginalizează Dumnezeu ne ridicăȘi nimeni împotriva noastră nu are ce să zică.Ne ridică cu drag din... Citeste mai mult >>
Ascunde-mă în Tine
Ascunde-mă în Tineautor: Nichifor Nicu04/07/2026. ora: 19:50Isuse, Domn al slavei sfinte,Lumina mea și al meu cânt,Mi-ai dat speranță, iar în minteMi-ai pus divinul Tău cuvânt.Te ador, Isus, în veci d... Citeste mai mult >>
Credeți în Evanghelie
Motto: Marcu 1/14-15 ""După ce a fost închis Ioan, Isus a venitîn Galileea și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: "S-a împlinit vremea, și împărăția lui Dumnezeu esteaproape. Pocăiți-vă și... Citeste mai mult >>
Ucenic al lui Isus
Ucenic al lui IsusÎmi doresc de-acum să fiu,Să am gândul în cer susLa-mpăratul meu cel viu.Să pășesc prin pașii Săi,Să spun lumii vestea bunăCă și oamenii cei răiAu dreptul la o cunună.Să iubesc și să... Citeste mai mult >>
Înveșmântare
Domnul îmi spune să ascultCând îmi vorbește prin zambileSă mă aplec și să mirosȘi-așa mă vrea, bătrân de zile.Domnul îmi spune să-mplinescCuvântul dat în Sfânta CarteCu fiecare pas să crescSpre dincol... Citeste mai mult >>
Domnul Isus este începutul și sfârșitul
Începutul și sfârșitul nostru este Domnul Isus HristosEl aduce armonia vieții în ori și ce om credinciosEl este Calea, El este Adevărul, El este în noi, ViațăȘi ne-a trimis Duhul Sfânt cu Esența Lui M... Citeste mai mult >>
Suntem păziți de puterea Lui Dumnezeu
Suntem păziți de puterea Lui DumnezeuȘi ne rugăm să ne păzească mai departeEl veghează asupra poporului Său mereuÎn fiecare zi neobosit și în fiecare noapte.Noi păzim legile și poruncile Tale sfinteȘi... Citeste mai mult >>
Trăiește neprihănirea
Trăiește neprihănireaCaută pacea, înțelepciunea și sfințireaȘi vei avea pe Calea Sfântă propășirea.Te vei bucura aici și-n eternitateDe tot ce-i sfânt soră și frate.Viața aceasta trăită pe pământSă o... Citeste mai mult >>