text Poezii crestine

Urcând spre Paradis

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
URCÂND CU-NCREDINȚARE...

Urcând cu-ncredințare spre veșnica Cetate
Trăim Cuvântul vieții așa cum a fost scris
Desigur, ne-ntristăm când florile-s uscate
Dar Fiul ne ghidează spre un decor de vis.

Privim, mereu, ‘nainte, privim la ce ne-așteaptă
Când facem pasul ultim pe-acest itinerar,
Când vom ajunge-acolo, pe cea mai ‘naltă treaptă
Să trecem de-orizontul sublimului hotar.

Ecouri de cântare străbat până departe
Chiar dacă drumul trece printr-un întins deșert
Căci nu ne mai gîndim la glie și la moarte
Ci la exuberanța cerescului CONCERT.

Când valurile vieții izbesc – parcă turbate
Cunoaștem Cine vine să dea un ajutor
Nicicând n-o să trăim speranțe spulberate
Alături de al nostru preasfânt Ocrotitor.

Ne-alimentăm din Cartea ce zilnic ne inspiră
Să nu cădem de foame pe cărărui de munți
C-așa Mântuitorul, cu dragoste, ne-admiră
Și e cu noi să dregem și ziduri dar și punți.

Mesajele primite, prin Duhul insuflate
Creează-n noi conecții cu zări din infinit
Și-așa găsim soluții în stări mai complicate
Când, parcă, toți ghețarii pe noi s-au prăbușit.

Vom depăși probleme deosebit de grele
Și spinii din cărare vor fi înlăturați
Iar cei ce vor veni cu gând să ne înșele
Vor fi, imediat, de Dumnezeu mustrați.

Suim cu-ncredințare spre veșnica Cetate
Dând la o parte și piedici și noroi
Spre a ajunge la starea numită plinătate
Ca veșnică răsplată a sfinților eroi.

George Cornici/7 Octombrie, 2013


Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>