Ultima Speranţă

Ultima Speranţă

Isuse Doamne, ce-ai venit
În lumea noastră muritoare
Prin iubirea-Ţi salvatoare,
Un plan avuta-I de-mplinit
Privind a ei răscumpărare!

Lângă păcatul de origine
Purtat de-ai noştri părinţi
Ani mulţi şi grei în suferinţi,
Oamenii,-n grele suspine
De soartă stau năpăstuiţi.

Şi toţi cei apăsaţi de boale
Având în trupuri neputinţe
Şi subjugaţi de preferinţe,
Şi-au aflat prin Tine-o cale
De-a fi scutiţi de suferinţe.

Priviţi ca religve-ale ciumii,
Dintre cei dragi îndepărtaţi
Cât mai departe de fraţi -
Ajunşi să fie spaima lumii,
Toţi vreau să fie vindecaţi.

Şi începând cu cei leproşi,
Şi cu acei dintre morminte
Rămaşi înşişi doar oseminte
Fiind declaraţi ca păcătoşi,
Ei Ţi-au ieşit cu toţi-nainte.

Ei vreau să simtă fericirea
Şi pacea dulce dintre-ai lor
La cina cea de sub pridvor,
Să scape de compătimirea
Oh, şi de oprobiul tuturor!

Plecând şi către ei privirea
Când strigând Te implorau,
Când vindecarea o cereau,
Prin Tine au gustat Iubirea
În sănătatea ce-o primeau.

Şi cei orbi, si surzi, şi muţi,
Purtaţi in paturi, zlăbănogii,
La mâna altor'... ca milogii
Şedeau la rând ca să-I ajuţi
Şi-n lacrimi aşteptau ologii.

Voiau şi ei să poată merge,
Cei orbi să poată a vedea,
Cum lume-ar putea arăta
Şi surzii vorbele-a-nţelege
Şi muţii gura, a deschidea.

Să simtă ei, cât e de dulce
Când treci în viaţa sănătos
Şi poţi umbla vesel pe jos,
Cât de plăcut e de-a aduce
La ai tăi dragi, un mic folos.

Şi pentru a fi, în siguranţă
Că vindecarea vor obţine,
Mulţi au strgat tare la Tine
C-ai rămas ultima speranţă
Ca să-I ridici, dintre ruine.

Tu ai fost sfânta lor salvare
Şi-n sănătatea ce le-ai dat
Ce-atât de mult au aşteptat,
Aflat-au scumpa vindecare
Prin haru-Ţi ce le-ai arătat!

Flavius Laurian Duverna
16 octombrie 2006