text Poezii crestine

Totul este cu putință!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Totul este cu putință!


Totul în viață-i cu putință
Și multe se pot întâmpla,
Secretul e s-avem credință
Și-orice, se poate rezolva.

Credința este o taină mare,
E un adevărat mister,
Cel care-n inimă o are
Ochii-și îndreaptă către cer.

Acolo e Mântuitorul
Ce din iubire S-a jertfit.
Pe El ni L-a dat Creatorul
Moartea a ales, căci ne-a iubit.

Dar, ce-am fi fost fără iubire,
Și fără jertfa de pe cruce?
Și fără a Sa dăruire
Ce-am fi făcut, unde ne-am duce?

Și de noi ce s-ar fi ales
Ce-am fi făcut în neputință?
Roadele nu le-am fi cules
Dacă n-am fi avut credință.

Umblam pe drumuri rătăcind
Și fără rost am fi trăit,
Eram pierduți, tot căutând.
Într-un târziu, am fi murit.

Și-am fi murit pe veșnicie
Dacă Isus n-ar fi fost dat,
Și în pustiu și-n sărăcie,
Inima ni s-ar fi-necat.

N-am fi aflat ce e iubirea,
Și milostenia, și căința.
N-am fi știut că nemurirea,
Ne va acapara voința.

Voința, Isus ne-o conduce
Prin El găsim drumul cel bun.
Cu El, la Ceruri vom ajunge
Cu cei ce aud și se supun.

Ei or să vadă nemurirea
Prin fapte și multă iubire
Ținta lor este mântuirea
Și vor să aibe fericire.

De-ar fi să ni se ceară viața
Pentru credința în Isus,
Nicicând să nu ne întoarcem fața
Căci orice am face, nu-i de ajuns.

Pentru al Său Nume să murim
Dacă El asta ne va cere
Și atunci, etern o să trăim
Parte o s-avem de înviere.

O înviere ce va ține
Cât Universul va trăi
Poate s-o aibe orișicine,
Cu Cel ce stă în veșnicii.

Amin

Câmpia Turzii, 7 iunie 2011

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>