Toamna vieții

Toamna vieții

...Din nou e toamnă,
Și-a mai trecut un an...
Se duce viața, trece și ea,
Și frunze cad din pomi și ruginesc;
Perii albi ni se fac... și-mbătrânesc.
Odată, era totul verde și semeț,
Acum, e maro, galben... (ne ținem de un băț...)

Se duce tinerețea, seva și puterea,
Niște stăini rămân în urmă cu averea...
Ce-am strâns, si-am ostenit până-am îmbătrânit!?
Și Domnul ne întreabă: Pentru El ce-am slujit?

Am ridicat un suflet când se afla-n necaz?
L-am ascultat, să-i vedem lacrima pe obraz?
Să ne rugăm cu el, să îl încurajăm
Să meargă mai departe, cu dor să ne-ndemnăm?

Am împăcat familii? Să vedem bucuria
Că sunt iar cu copiii, și soțul cu soția?
Cum se-ajută la vase și gătesc împreună
Și ne servesc la masă cu zâmbet, voie bună?

L-am lăudat pe Domnul? I-am mulțumit noi oare?
Ne-am cheltuit noi banul pentru a Sa lucrare?
Ne-am ostenit destul? Făcând tot ce-am putut?
Sau am lăsat pe altul și noi ne-am odihnit?

Căci ne vom lua răsplata după cum am lucrat;
Ori vom fi puși la dreapta cu premiu-ncoronat,
Ori aruncați afară ca lemnul de tăiat,
Unde-i lacrima-amară și focu-i așteptat.

De încă ești în viață și mai trăiești o toamnă,
Cât pe mosor ai ață, apucă-te și-ndeamnă!
Pe altul, și pe tine: Îndeamnă-te la bine!
Iertarea, și iubirea îți aduc fericire.

Te duci zâmbind acasă, stai mulțumit la masă,
În locul pregătit de Tatăl tău iubit,
Te-așteaptă haine albe, cunună cu podoabe,
Cu îngeri în cântare, în zi de sărbătoare.