text Poezii crestine

Suntem pierduți fără de Tine!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Suntem pierduți fără de Tine!


Suntem pierduți fără de Tine,
Suntem pierduți și rătăciți,
Te îndură Doamne, fă-ne bine,
Să fim cu toții fericiți!

O Doamne fă-ne credincioși,
Să ne vibreze inima,
Să ne rugăm evlavioși,
Pentru Împărăția Ta.

Stăpân ești Doamne peste toate
Plin de putere și iubire,
Cu noi să stai, căci nu se poate
S-avem în viață fericire

Fără de Tine, nu se poate,
E totul searbăd, fără viață,
Tu le conduci Isus pe toate
O dată, ne-om vedea în față

Când toate câte le-ai promis
Acelor care Te iubesc,
Eternul, mândrul Paradis
Îl dai celor ce Te slujesc.

Nu-i viață Doamne fără Tine
Posibil, nu-i așa ceva,
S-ajungem la liman cu bine
Condu-ne Tu, nu ne lăsa!

Ne luminează Tată sfânt
Să înțelegem și să știm,
Ce rost avem pe acest pământ
Și apoi, spre Ceruri să pornim

Calea cea bună, s-o găsim
Și să fugim de ce e rău,
Spre Tine Doamne să pășim
Și să slăvim numele Tău

În care pacea o găsim
Și liniștea trebuincioasă
Și mai mult să Te prețuim
În drum spre țara Ta frumoasă

Golgota, bine ne amintește
De sângele ce l-ai vărsat,
Tu, pașii ne călăuzește
Spre Cerul Tău cel minunat!

Amin

Câmpia Turzii, 21 noiembrie 2021

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>