Statornicia dragostei dintâi

Nu-Ţi cer şuvoiul apei Tale sfinte
fântânii mele gata a seca.
O picurare-atât Îţi cer, Părinte,
dar picurarea-aceasta fie-a Ta...

Nu-Ţi cer să faci cu Harul Tău risipă,
văpăile durerii când mă-nving,
ci-ngăduie-mi, măcar pentru o clipă,
de poala hainei Tale să m-ating...

Nu-Ţi cer prezenţa suprapământească
în cortul meu, cu-al vindecării dar,
ci rogu-Te, din slava Ta cerească
trimite-mi un cuvânt, atâta doar...

Nu-Ţi cer să mă primeşti la loc de cinste,
la masa de Stăpân şi Împărat.
O firimitură chiar cât un grăunte
ar fi ospăţul meu cel mai bogat...

Nu-Ţi cer ca-n mărginitu-mi perimetru
să îmi aduci descoperiri în dar.
Priveşte-mă cum l-ai privit pe Petru
şi dă-mi şi mie plânsul lui cu-amar...

Eu ce să-Ţi dau în schimbul-atâtor haruri?
Ce pot să-Ţi dau ca dar de căpătâi?
... Mai scumpă-mi ca oricare dintre daruri,
statornicia dragostei dintâi...