text Poezii crestine

Smerenia

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Lupsea
Veniră ucenicii să-ntrebe pe Iisus
Un gând care în inimă le-ardeau...
Cine va fi mai mare, în ţara cea de sus
În slava Ta Isuse la locul cel promis?
Aceste gânduri îi cam frământau...

Dorinţa de mărire îi prinse şi pe ei
i-a cucerit cu mare uşurinţă!
Că din pescari ajunseră-nvăţăcei,
Din oameni simpli fără mult condei,
Ajunseră-nvăţători, ei prin credinţă!

Atunci Isus chemă un copilaş
Şi-l aşeză în centru, între ei:
"De nu veţi fi ca el, smerit, gingaş,
Şi pentru fraţi ca să devii slujbaş
Voi nu puteţi fi ucenicii Mei!

Eu care sunt Învăţătorul vostru
Nu am venit doar să Mi Se slujească,
Eu vă slujesc la toţi că-Mi este rostu’
Să-ntorc la Tatăl Meu pe păcătosu’
În Mine voia Lui să se împlinească!"

Ce vrea să spună Domnul cu aceasta?
Veniţi să judecăm şi noi acum,
Căci şi pe noi mândria ne dă gata
Uitând că am lăsat curând lopata
Şi mulţi am vrea în frunte noi să fim,

Dar să privim puţin la un copil
Când este-ameninţat şi în pericol,
El fuge din 'nainte, fiind umil
Văzându-se mai slab, fuge tiptil,
Merge la tatăl care-i în control.

Când a venit ispita în Egipt,
Iosif n-a stat singur să o înfrunte,
Ci a fugit şi a fost ocrotit
Scăpând de ea fără de-a fi zdrobit,
Şi a ajuns apoi acel din frunte!

Domnul ne vrea pe noi ca nişte fii
Să nu căutăm singuri să ne luptăm,
Ci când eşti încercat la El să vii
Şi vei primi izbândă poţi să ştii,
Căci cu Isus, noi în picioare stăm!...

Un copilaş când este pedepsit,
Uită, ajunge iarăşi ca-nainte,
Te-mbrăţişează chiar de-a fost smerit
Şi te iubeşte ca şi la început
Căci inima vorbeşte tot ce simte!

Domnul aşa mă vrea şi eu să fiu
De trec prin încercare câteodată,
Să nu fiu ca Israel prin pustiu
Să-L recunosc pe El căci este viu...
Şi să primesc mustrarea ce mi-e dată!

El mă iubeşte şi mă vrea cu El
Să fiu de-a-pururi sus în veşnicie,
Chiar de nu am ajuns învăţăcel
Ci doar un simplu slujitor cu zel,
Mă va primi cu mare bucurie!

Smerenia e cheiea în lucrare,
Să nu o uiţi iubitul meu păstor,
Nici tu acel ce eşti pus la cântare
Să chemi creştinii toţi la închinare,
De păstrezi cheiea, eşti biruitor!

Atenţie la cursele străine
Care mereu pe credincioşi încearcă,
Cheamă-L pe Domnul să fie cu tine
Cu El poţi ca să ieşi dintre ruine,
Şi să ajungi în patria cerească.

13 iulie 2012gl

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>