Semnul lui Iona

SEMNUL LUI IONA

Înspre Tars, se-îmbarcase Iona, spre alte meleaguri
Purtat de răzvrătire, dus de a gândurilor valuri.
Corabia cu Iona, plutea cu pânzele pline de vânt,
Pe-ntinderea de ape albastre, în larg de pământ.

El fugea, ascuns se credea de faţa Celui Sfânt,
Fugea, să nu spună Ninivei, al Domnului cuvânt.
Știa, că Domnul e bun şi milostiv şi vor scăpa
Niniviteni, dacă le spune, de pedeapsa ce-i aștepta.

El îi voia, sortiți la pierzare, pentru păcat,
Nu voia, să ducă cereasca solie, era supărat.
Cetatea era plină de silnicie, fapte urâte, murdare,
El credea, că cetatea Ninive nu merită îndurare.

Iona, cel fără milă, a ajuns un mesager nesupus,
Pândit de mânia, Celui de sus, pentru că nu a dus
Cereasca solie, hotărârea, pentru cetatea cea mare.
Domnul l-a urmărit, să-mplinească a Sa lucrare.

O furtună se dezlănțuise, aprigă în largul mării...
Şi toţi de pe corabie erau în pragul disperării.
Moartea-i pândea pe fiecare şi i-a prins teama.
Şi-au tras la sorți, ca vinovatul să dea seama.

Iona descoperit şi-a recunoscut vina şi le-a cerut,
Să-l arunce în apa mări şi furtuna n-a mai bătut.
Un pește mare din mare, pe Iona l-a înghițit.
Şi-n bezna întunericului, cu totul, el s-a adâncit.

Trei zile negre a stat Iona, în pântecul peștelui,
Ca un simbol al morţii, celor trei zile ale Regelui.
Trei zile de groază, trei zile de chin şi suspin,
Îndeajuns să se supună ascultării, Celui Divin.

El, Iona a stat în adânc, preț de aducere aminte,
Să vestească Ninivei ale Domnului cuvinte.
După trei zile aruncat de pește pe-al mării țărm,
Proorocul Iona, pentru noi a rămas ca un semn.

Şi când s-a dus şi-a strigat pe străzile Ninivei,
Că mai au patruzeci de zile şi vor fi daţi pieirii.
În sac şi cenușă, în post, de la cel mai mic la-împărat,
Oameni şi vite. O hotărâre de pocăinţă au luat.

Au luat seama, la ce s-a anunțat şi-au pus în gând,
Să se pocăiască, căci poate se-ndură Cel Sfânt.
S-au căit de tot răul făcut, s-au rugat şi au scăpat,
De acea pedeapsă, anunțată de-un singur bărbat.

Lui Iona nu i-a plăcut, el ar fi vrut, foc să cadă
Peste cetate, nici un chip dintre cei răi să nu vadă.
Dar Iona supus cercetării, o lecție din nou a învăţat;
Atunci când s-a mâniat, că Domnul, Ninive a iertat.

Curcubetele ce Dumnezeu pentru Iona-l crescuse,
La umbra căruia, oasele-și întinse şi se odihnise.
Un vierme îl roase, s-a uscat şi Iona a fost întrebat,
Dacă pentru curcubete, e drept, să fie el supărat.

Pomul pe care el nu l-a plantat şi nici nu l-a udat,
Nu l-a crescut şi nici nu l-a văzut, cum s-a-nălţat.
Şi cum să nu-i pară rău Lui Dumnezeu, să facă rău,
De cei, ce El i-a creiat, ce se căiesc şi le pare rău.

Concluzia clară, ce se trage din pildă, e iertarea.
Domnul vrea, să dea viaţă, nu vrea omului moartea.
Semnul cu Iona, pe care Domnul simbol ni l-a dat,
Ne dezvăluie, ce-nseamnă moartea Sa şi c-a-înviat.

Vestiți tuturor oamenilor de grabă, să fie smeriți,
De mânia Divină, să n-ajungă, să fie pedepsiți.
Vestiți Evanghelia până la margini de pământ,
Corabia vieţii noastre s-aibă toate pânzele-n vânt.

Să ajungă vestea bună... până la ultimul așteptat,
Să fie recolta bogată, tot spicul, bob cu bob adunat.
Alergați la oameni, să le dezvăluiți adevărata stare,
Să ajungă, să-şi schimbe viaţa, să ştie, că e îndurare.

Vestiți pe Cristos, pe Cel ce pentru noi s-a jertfit,
Păcătosul să se căiască, pocăiască, să fie izbăvit.
Cuvântul ne este dat, să-L trăim şi să-L vestim,
La lucru ne-a chemat Domnul... să nu dormim...

În nepăsarea noastră... ci să fim aprinși de iubire,
Să ducem Vestea bună... la-ntreaga omenire.
Grăbește-te omule la izvor... nu fii nepăsător!
Domnul Isus viaţa şi-a dat... să fii un nemuritor.

Vino la Domnul, grăbeşte, nu sta retras, de-o-parte,
Nu fi spectator, Isus dă viaţa veşnică, nu moarte.
Vino aşa cum eşti la El, pune-ți bagajele la cruce,
Acolo eşti eliberat şi Domnul spre cer te conduce.

Amin!