text Poezii crestine

Să aducem rod pentru Isus!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Să aducem rod pentru Isus!


Să aducem rod pentru al nost Isus
Să fim prolifici și să câștigăm
Pentru Acel care a venit de sus
Onoare mare, cinste, să Îi dăm

În viața noastră să-L păstrăm mereu
Și zi de zi, noi să ne pocăim,
Chiar de sunt zile când ne este greu
Și atuncea, noi, în suflet să-L primim

Curajul, de ne piere câteodată
Și ne simțim că suntem fără rost
Ori ne gândim că poate, niciodată
Ai Domnului copii, noi, nu am fost.
Este greșit și totu-i eronat
De la Satan, aceste gânduri vin
Doar omul, este singur vinovat,
Iar sufletul lui, de păcat, e plin

Noi, trebuie să ne curațim mereu
În legea Domnului ca să trăim
Încrezători să fim când ne e greu,
Ai Domnului copiii, mereu să fim

El, n-are să ne lase niciodată
Când greul ne răzbește, să-L chemăm,
Să nu gândim nicicum, că vreodată
El, n-are sa ne audă când strigăm

Să Îl strigăm cu inima deschisă
Și în genunchi, în lacrimi, să cădem
Iubirea pentru Domnul e permisă
Și bunătatea Lui, o s-o vedem

Noi, rod s-aducem Domnului Isus
Credința noastră, așa, se va vedea
Prin gura noastră mulți să ducem sus
Și mântuirea, o vom câștiga

Al nostru rod, să fie cât mai mare
Căci slujitori am fost, se va vedea
Uniți cu Domnul, crezul este tare
Cu El dacă suntem, nu vom cădea

În slăbiciuni mereu noi vom fi tari
Căci Duhul Domnului se va lupta,
Noi, drepți vom fii, prin Domnul vom fi mari
Și nicicând, înapoi, nu vom mai da.

Amin

Câmpia Turzii, 2 septembrie 2012


Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>