Roada

E oare toamnă, cum n-a mai fost vreodată?
Sau tu, Gutuiul Meu, ești o minune,
Căci strălucești în roada ta bogată!
Aroma ta, umple grădina toată.
Stai aplecat, ca într-o rugăciune,
Ca fiu smerit, ascultător de Tatăl!

Știi? Te-am ajutat în zile grele
Când am văzut că, creanga ți se-nclină.
Cu bucurie, ți-am tot pus proptele,
Să-ți lași povara crengilor pe ele,
Să nu se rupă, căzând în țărână.
Te-am curățit, cu dragoste deplină.

Eu te-am numit cu drag: „Gutuiul Meu”,
Iar tu, M-ai răsplătit cu bucurie
Cu o recunoștință-mpinsă-n apogee,
În roada ta, de toamnă, mai târzie,
Eu te-am privit, atunci, ca pe-un erou,
Întors, victorios, din bătălie.

„O, Dumnezeul meu, Stăpâne,
Tu mă numești , cu drag, copilul Tău!
Aș vrea, cu crengi, de roadă, pline,
Să Te înveselesc și eu pe Tine!
Să-mi fie rodul, chiar prea greu
Și să privești cu drag, la mine.

Mi-ai pus gunoi la rădăcină,
Și m-ai udat, m-ai curățit,
Mi-ai dat Lumină din Lumină
Să-Ți pot aduce rod bogat,
În dragoste, neîntinat,
Înviorând, a Ta Grădină!

Acum, e timpul, chiar sub nor,
Prin vijelii și prin furtuni,
Să lupt, să ies biruitor!
Când vei veni, în coș, s-aduni,
Să fiu și eu printre minuni,
Căci, Te iubesc și-Ți sunt dator!”