Renuntare

RENUNŢARE

Am renunţat la lumea cu-atâtea baliverne
Destul ne-a ameţit, destul ne-a înşelat
Ne-a-ndepărtat, total, de stările eterne
C-a vrut lăuntrul nostru să fie devastat.

Cu praful degradării ne-a-ntunecat privirea
Să nu vedem un scop în traiul de pribeag
Din cărţi de la talcioc ne propaga iubirea
Şi ne-ndemna la patimi, la ură şi arţag.

Din cupa-i cu otravă băut-am cu nesaţ
Crezând că e licoarea ce dă o prospeţime
Dar ne-a slăbit în cuget, în minte şi în braţ
Să nu putem cunoaşte splendori din Înălţime.

Filozofia ei cea searbădă şi seacă
S-a infiltrat în noi și ne-a încorsetat
Şi-a început, apoi, deruta să sporească
Şi ne-ntrebam cu teamă: „Ce am realizat?”

Dar a sosit momentul de har şi cercetare
Când auzit-am glasul cel blând şi chemător
Şi-am înţeles îndată ce-nseamnă renunţare
Şi cum să Îl urmăm pe vrednicul Păstor.

Am părăsit un trai înfăşurat în fală,
Am renunţat la stilul ce-L submina pe Fiu
Dorinţa de-a-L sluji a devenit centrală,
A dispărut din noi chiar teama de sicriu.

Nimic nu ne mai poate înceţoşa simţirea
Abandonând îndemnul nefastului decret
Am aderat la mediul în care Nemurirea,
În lupta cu păcatul, ne dă puteri de-atlet...

Şi mergem fără teamă spre luminoasa zare
Chiar dacă, uneori, şi drame ne lovesc
C-am fost eliberaţi din mreje şi pierzare
Şi-acum călătorim spre-al nostru Plai ceresc.

George Cornici