text Poezii crestine

Râvnă pentru misiune

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Toma Simona Magdalena
Să ducem lumea către Domnul, să fim mai vrednici misionari,
Să nu lăsăm să moară alţii, din neglijenţă, fără har!
Să ducem lumea către Domnul, să fim modele cum El vrea,
Să Îl purtăm pe Domnu-n viaţă, să luminăm pe Calea Sa!

Ei nu cunosc iubirea sfântă, nu ştiu de jertfa din Calvar,
Ne pasă, sau ne lasă rece, vestim cu râvnă al Său dar?
Să pregătim mesaj cu sare, să-L ducem lumii pe Hristos,
Să apărăm Cuvântul Vieţii, să fim misionari voioşi!

Ce facem oare, ducem vestea?câţi au murit în bezna grea,
Fără să ştie calea bună, câţi au gustat iubirea Sa ?
Suntem noi sare şi lumină, ne oglindim în chipul sfânt,
Viaţa ni-e o mărturie, trăim numai lângă Cuvânt?

Ne iartă Doamne slăbiciunea şi nepăsarea ce-o avem,
Ne adâncim în grijuri multe şi des pe cale eşuăm!
Ne dă putere Sfinte Tată ne fă sensibili şi apoi
Să stăm cu Tine-n barca vieţii, să biruim numai în doi!

Şi să răspundem Bun Isuse chemării ce Tu ne-ai lăsat,
Să ducem vestea Ta cu râvnă aici cât stăm neîncetat!
Să nu fim lâncezi, s-avem râvnă, avem nevoie de Hristos,
Să mergem să ducem mesajul atât de scump şi valoros!

Să fim mai dedicaţi Isuse, atenţi la cei ce nu te ştiu,
Să le vorbim de-a Ta iubire acum, pân' nu e prea târziu!


Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>