Psalmul 27

Domnul îmi e lumina, mântuirea,
Orice-ar veni, de cine să mă tem?
De-a lungul vieții, El mi-e sprijinirea,
De cine să port frică, dacă-L chem?

Cei răi când înspre mine-naintează
Să mă mănânce, ca porniți din Iad,
Mă prigonesc, dar Dumnezeu lucrează,
Vrăjmașii mei se clatină și cad.

Chiar de-ar veni puternică oștire,
În jurul meu, nu m-ar înfricoșa,
Dorind ca să-mi ridice războire,
Încredere deplină voi avea.

Un lucru de la Domnul cer fierbinte
Din inimă, și mult eu mi-l doresc:
În Casa Lui, în locurile sfinte,
Întreaga viață vreau să locuiesc.

Privind la frumusețea Lui cea mare,
Să nu mă satur s-o examinez,
Și de-al Lui Templu fără-asemănare,
Să fiu uimit și să mă minunez,

Căci în coliba Lui mă ocrotește
În ziua de necaz prin valea-adâncă,
Acoperișul Lui mă-adăpostește
Și mă va înălța din nou pe stâncă.

Peste vrăjmașii ce mă înconjoară,
O, Doamne, capul iar mi-ai înălțat
În Cort Îți voi aduce jerfe iară,
Cu trâmbițe cântând, vei fi lăudat.

Ascultă-mi Doamne glasul când Te cheamă,
Când inima cu Tine se consultă,
Al meu lăuntric freamăt ia-l în seamă,
O, Doamne Bun, ai milă și m-ascultă!

Iar inima, din partea Ta îmi zice
C-o voce dulce, lină ca de flaut:
“Să-mi cauți Fața și vei fi ferice”
Și-ntruna Doamne, Fața Ta o caut;

Dar nu-Ți ascunde Fața pentru mine,
Și cu mânie nu mă-ndepărta,
O, Domnul Mântuirii, strig spre Tine,
Ajută-mă Te rog, nu mă lăsa!

Căci tatăl meu și mama mea, văd bine
Mă părăsesc, dar Domnul mă primește.
Învață-mă cărarea către Tine
Când am vrăjmași, Tu mă povățuiește.

Nu mă lăsa nicicând să fiu o pradă,
La bunul plac potrivnicilor mei
Când vin la martori mincinoși grămadă,
Și suflă asupriri fără temei.

O, dacă n-aș avea încredințare,
Atâta timp cât încă voi trăi,
Că bunătatea Domnului cea mare,
Vedea-voi pe pământul celor vii.

Nădăjduiește-n Domnul ce lucrează,
Fii tare ca o stâncă-n orice vreme,
Iar inima mereu ți-o-mbărbătează,
Nădăjduiește-n Domnul, nu te teme.

05/14/2020 Daniel Hozan, Phoenix, Arizona.