Psalmul 2

Pentru ce se întărâtă necurmat neamurile?
Pentru ce lucruri deșarte cugetă popoarele?

Împărații se răscoală împotriva Domnului
Și țin sfaturi domnitorii împotriva Unsului

Împreună-și zic “acuma, rupem legăturile
și scăpăm de Uns, de Domnul, aruncând lanțurile”.

Cel ce șade sus în Ceruri râde-n fața vorbelor,
Domnul joc de ei Își bate, cunoscând pornirea lor,

Apoi Domnul, cu asprime le vorbește mânios,
Cu urgie-i îngrozește, spunând celora de jos:

“Eu sunt Cel ce sunt! Acela care azi vă dă răspuns,
Pe Sion, pe sfântul munte, pe-Împăratul Meu L-am uns”

“Eu vesti-voi, zise Unsul, hotărârea s-a făcut:
Tu-mi ești Fiul! Domnu-Mi zise, fiindcă astăzi Te-am născut!”

”Cere-Mi numai și-Ți voi da neamurile moștenire
Pân’ la margini de pământ, Te voi pune-n stăpânire.

Tu îi vei lovi de-acuma, dacă nu Te-or asculta
Cu toiag de fier în mână, ca pe-un vas îi vei sfărma”

Împărați, acum luați seama, înțelept să vă purtați,
De la Domnu-nvățătură, voi judecători luați!

Slujiți Domnului cu frică, ascultați-L orișicând
Bucurați-vă întruna, dar din suflet, tremurând.

Fiului deci, dați-I cinste și trăi-veți fericiți
Dacă nu, de-a Lui mânie, voi pe cale-o să pieriți.

Căci mânia Lui e gata să se-aprindă în vreun fel,
Dar ferice-s toți aceia, care se încred în El.


08/29/2020, Daniel Hozan, Phoenix, Arizona