Poemul tinerilor din cuptor

Poemul tinerilor din cuptor

Împăratul Nebucadnețar
Și-a 'nălțat idol de aur: eul..
Și a poruncit s-arunce-n jar
Pe toți care nu-i vor cinsti zeul!

Având el un vis premonitor:
Cu imperii vaste, năruite
De Cel Viu Atoateziditor..
Chipul de-aur i-a rămas în minte!

Precum șarpele de bronz- simbol-
A fost tămâiat ca Nehuștan,
Așa, regele din Babilon
Și-a făcut chipul din vis-altar!

Închinarea nu era oricum,
Ci în zvon de instrumente multe..
Însă, trebuia s-ajungă scrum
Cel ce nu voia să le asculte!

Azaria, Mișael, Șadrac-
Tinerii evrei de-odinioară-
Puși de regele cel îngâmfat
Să vegheze ordinea din țară,

Au avut curaj a se opune
Și a spune „Nu!” idolatriei:
De aceea pilda lor rămâne
Veșnică, pe fila Bibliei!

Să ne minunăm cum au răspuns
Regelui despre Stăpânul lor:
„Ne-nchinăm numai Celui de Sus,
Chiar de nu ne scoate din cuptor!”

Ei știau că jarul pământesc,
Chiar de arde, este trecător,
Se temeau de pârjolul ceresc:
Domnul e un foc mistuitor!

Îmbrăcați bogat, însă legați
Ca jertfă la idol, dinadins,
Au fost fără milă aruncați
În cuptor de șapte ori încins!

Și acolo s-a-mplinit minunea:
Pe toți trei, îngerul Domnului
I-a păzit de-a flăcării arsură,
Teferi, vii în jarul focului!

Patru tineri, ca îngerii-umblând,
Liberi, în cuptorul prin Har stins
A zărit regele, tremurând,
Și să iasă, ușa le-a deschis!

„Abed-Nego, Șadrac și Meșac,
Robii Dumnezeului Cel Viu!
Cui nu va sluji Celui Prea'Nalt
Îi voi face casa-un pustiu!”

Cei trei tineri sfinți au fost scăpați
Fără iz de fum, puri, din cuptor,
Prin ce taină-au fost nevătămați?
Au crezut în Dumnezeul lor!

Dar noi, oare, suntem jertfitori
Și ne-mpotrivim idolatriei?
Și chiar de ajungem în cuptor
Nu slujim idolul bogăției?!

S-avem și noi sfântă-ncredințare,
Chiar într-un cuptor de ură-ncins:
Vor arde doar sforile, prin care
Trupul nostru, de patimi e prins!

Amin!