text Poezii crestine

Pentru Domnul, eu sunt mare!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Pentru Domnul, eu sunt mare!


Sunt atât de neînsemnat
Pentru mulți, din jurul meu
Dar Domnul m-a desemnat
Să fiu vestitorul Său!

Am pornit cu hotărâre
Voia Lui, s-o înfăptuiesc,
Să împlinesc a mea menire
Despre El, ca să vorbesc,

Să spun tuturor, să știe
Despre jertfa Lui divină
Despre a Sa Împărăție
Despre fața Lui senină.

A venit să se jertfească
Viața, să o căpătăm
Condamnarea s-o primească
Slavă, glorie, să-i dăm!

Pentru Domnul eu sunt mare
Pentru alții, sunt nimic
Lupt pe cale să fiu tare
De-s răpus, să mă ridic

Și să nu mă las zdrobit
De vorbe și fapte rele
Căci adesea m-au rănit
Și mi-au făcut zile grele.

Isus este al meu soare
Care viața-mi încălzește
El știe tot ce mă doare
Mă mângâie, mă iubește

Și eu pe El Îl iubesc
Cu toată inima mea
Să fac voia Lui, doresc
Dacă putere-mi va da.

Domnul meu cel minunat
În curând, va reveni
Vom primi ce-am adunat
Sus la cer, în veșnicii

Atunci vom fii însemnați
Și valoare, vom avea
Lângă Domnul adunați
Să cântăm spre slava Sa.

Amin

Câmpia Turzii, 6 mai 2023

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>