text Poezii crestine

Pazitorul care mereu ne veghează

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc
Păzitorul care mereu ne veghează este Dumnezeu,
El se luptă deseori, pentru noi și la bine și la greu,
El ne duce la izvoarele vieții și ne adapă, să fim tari
Și cu înțelepciune multă, El își crește a Lui vlăstari.

Ne păzește mereu de mândrie, să nu ne îngâmfăm
Să nu fim aroganți și răi și cu mânie oarbă să luptăm,
Împotriva fraților noștri și să-i rănim în sentimente,
Venind cu vorbe fără Duh, dar cu diferite regulamente.

Suntem păziți, nu că noi am fi cineva, în această lume
Făcând ades binele și umblând mereu cu înțelepciune,
El este Lumina noastră și prin El suntem noi ce suntem,
Rodind prin Duhul, roada luminii, în ceea ce cunoaștem.

Cântând și lăudând pe Dumnezeu în viață cu credincioșie
Inima noastră este mereu plină de lumină și de bucurie,
Urcând spre idealuri, născute din iubire, în adevărul Său
Cu curăția interioară și dezlegați de lucrurile ce fac rău.

Căci Păzitorul nostru este Domnul Dumnezeu, în toate
Te ocrotește, te sprijinește și te ridică în societate,
Inima ți-o umple de adevărul societății rebele, ascuns,
Nesilit să da-i lumii viață prin adevărul din al tău răspuns.

Mulțumesc Doamne Dumnezeule, pentru călăuzire
Pentru a Ta veghere, ce ne ocrotește, prin a Ta iubire.
Poate lumea aceasta, să se frământe și furtunile să bată,
Noi suntem plini de pace, sub a Ta pază cea minunată.
23.06. 2025,




Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>