text Poezii crestine

Păstorul cel bun

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc
Păstorul cel bun, Domnul Isus, este o pildă pentru alți păstori
El veghează asupra turmei și-i împotriva celor ce-s înșelători.
El nu vine cu toiagul de asuprire, ca să lovească fără milă,
El nu vine cu o privire rece, ci are acea latură Divină sensibilă.

Domnul iubește oile și le cercetează, în țară sau în alt ținut
Nu cu mândria celui ce stă deasupra oilor, să fie bine văzut
Ci cu acea iubire, care cunoaște fiecare oaie pe nume
Și mereu este gata să le ajute și mereu e gata să le îndrume.

Nu a fugit când a venit primejdia, ca turma să fie împrăștiată
Nu a stat departe de lup, nu a lăsat turma să fie sfâșiată,
Ci s-a pus pe Sine între moarte și oi, ca turma să fie apărată.
Pe cruce, Păstorul a stat în fața lupului, în omenirea viciată.

Și lupul era păcatul, era moartea, era întunericul din noi
Căci El a zis prin Sângele Său din Mâna Lui nici una din oi
Nu vor fi smulse, oile ascultă Glasul Meu și vin după Mine
Eu le dau Viață Vecinică și în Mâna Mea sunt a lor destine.

Tu ești Păstorul Cel Mare care ai ieșit biruitor prin cruce
Ai plecat la ceruri dar totuși Mâna Ta, tot ne conduce.
Nu ești un Păstor care de departe ne îngrijești pe noi
Ești Biruitorul înălțat dar ești și Păstorul care se coboară la oi.

Stai în mijlocul Bisericii și înviorezi prin harul Tău viața
Și nimicești păcatul și fărădelegea când vine dimineața
Mulțumim Tatăl din ceruri că avem un așa Păstor Înțelept
Pe Domnul Isus, ce ne păzește atent, generos și drept.
20.06. 2026








Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>