Orfanul

Un copilaș rămas orfan
și fără adăpost sub soare,
muncea cu ziua pentru-un ban
să-și poată lua de mâncare.

Femeile-i plângeau de milă,
copiii-l ocoleau mereu,
cei mari priveau la el cu silă;
doar o bătrână cu trai greu

îl întreba de sănătate
și-i mai dădea din când în când
o pâine și-o cană cu lapte -
era puțin dar totuși mult.

Copilul nu primea nimica
fără să facă ceva-n loc.
Oricât îl certa bătrânica,
el îi căra lemne de foc

și apă pentru animale.
Când îl vedea venind, din prag,
cu pasul hotărât pe cale,
ea îl privea în ochi cu drag.

Cu chipul luminat de-o rază,
cu trupul mic si subțirel,
mergea vioi fără să vază
copiii ce râdeau de el

caci el grăbea ca să ajungă
la bătrânica de pe deal.
Și-aproape că-i venea să plângă -
batrana-l aștepta pe el!

Așa îl aștepta și mama
și îl întâmpina zâmbind.
Ah, de-ar mai fi cu el acuma!
Ce-ar vrea să-i vadă chipul blând!

Și într-o zi-ncepu a plânge
cu lacrimi grele și fierbinți.
Nimeni nu bănuia că-l frânge
dorul după ai săi părinți.

Dar când fu întrebat îi zise
bătrânei oful cel din piept.
Și-atunci în casă ea îl duse
și-apoi îi spuse înțelept:

"De azi vei rămânea cu mine
iar mama de nu-ți pot a fi,
măcar să mă-ngrijesc de tine
să fii și tu ca alți copii."

Și el primi cu bucurie
să locuiască-n casa ei.
O ajuta-n gospodărie
și îi fu sprijin-n anii grei.

*

În astă povestire, frate,
de-o vezi cu ochi duhovnicești,
găsi-vei multe-nvățăminte
iar eu nu cred c-ai să greșești

de vei lua cu greutate
exemplul ce l-am amintit.
Să faci și tu bunele fapte -
fi-vei în ceruri răsplătit.

Căci de-l primești în a ta casă
pe-orfanul cu strai zdrențuros
și de-i servești cu drag la masă,
tu îi slujești chiar lui Cristos!

26-27 ianuarie 2009, Galați