text Poezii crestine

Ochii mei, spre cer stau țintă!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Ochii mei, spre cer stau țintă!


Când necazul mă doboară
Și durerea, mă frământă
Gândul meu spre Tine zboară
Ochii mei, spre cer stau țintă

Inima mea e rănită
Sufletul mi-e pustiit
Gura mea nu Îți mai cântă
În toate, mă simt lovit

Doamne, lasă Duhul Tău
Peste toată firea mea
Să slăvesc Numele Tău
Chiar și-n încercarea grea

Chiar dacă arde cuptorul
Și durerea-i ascuțită
Nu mă lăsa să-Ți duc dorul
Să-mi vezi, inima zdrobită

Căci săgețile otrăvite
Ale lui Satan, lovesc
Pentru mine-s pregătite
Vin mereu, nu contenesc,

Dă-mi putere Domnul meu
Ca să mă pot apăra
Tu, prezent să fii mereu
Să-mi dai din puterea Ta,

Să lași Duhul Tău cel sfânt
Să mă facă înțelept
Să pătrundă-n al meu gând
Doamne, mila Ta aștept

Cine mai bine ca Tine
Știe de necazul meu?
Cine știe când mi-e bine
Și când sufăr, sau mi-e greu?

Numai Tu, Tată iubit
Știi ce-i drept și adevărat
Tu știi cât am suferit
Nedreptăți, am îndurat

Dar, așa e pe pământ
Cu asta mă consolez
Te chem Domnul meu cel sfânt
Să mă scapi, să mă salvezi,

Pe Satan, să-l nimicești
Și deoparte să îl dai
Planul, să-i zădărnicești
Și lângă mine să stai

Vreau să fiu pe veci cu Tine
Iar când ceasul va sosi
Să pot să îl trec cu bine
Te rog, lângă mine, fii!

Amin

Câmpia Turzii, 10 iunie 2015

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>