text Poezii crestine

O nouă mărturisire

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
O NOUĂ MĂRTURISIRE...

O spun ‘naintea tuturor:
Nu sunt aici la întâmplare
Am o nădejde, am un dor
Sunt spre Cetate călător
Desprins de lumea trecătoare.

Mărturisesc în mod deschis
Că nu-s opinii să mă-nvingă
Țintesc, mereu, spre Paradis
Alături de Acel trimis
Cu brațul milei să m-atingă.

Nu pot păreri să le absorb
Cât timp în mine e Lumina
Aș fi mai negru ca un corb
Aș bâjbâi ca și un orb
Ci în Scripturi găsesc odihna.

Urmez traseul proiectat,
În Cer, de Sfânta Trinitate
Chiar dacă e întortocheat,
Cu multe încercări brăzdat
Dar știu că-mi dă o demnitate.

Primesc tării în slăbiciuni
Nu din rostirile pompoase,
Nu din himere sau minciuni
Sau stări ce-aduc doar uscăciuni
Ci din bucatele gustoase.

Convins că viața o trăiesc
Conform principiilor scrise
De Sfântul Duh mă alipesc
Căci m-a umplut și-L prețuiesc
Cu fapte clare și concise.

Arunc amarul ce-a venit
În greul vânt care dispare
Știind că Cel ce-a pătimit
S-avem un trai de Cer dorit
Îmi dă imbolduri pe cărare.

Mi-s dragi cuvinte ce sosesc
Cu-ndemnuri pentru biruință
De vin cu farse le opresc,
Le-arunc în colbul pământesc
Să împlinesc sfânta cerință.

Sortez ce văd, sortez ce-aud
Prin sita slovelor divine
De merg spre nord, de merg spre sud
Pot să-l calmez pe omul crud
Cu darul vorbelor senine.

Două vieți de-aș mai trăi
În Valea plină de mistere
Tot pe Mesia l-aș sluji,
Cu cei răscumpărați aș fi
Și-aș sta, voios, în ÎNFIERE.

George Cornici/13 Martie, 2012









Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>