text Poezii crestine

O inimă de-aș mai avea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
O inimă de-aș mai avea


O inimă de-aș mai avea
Și cu aceasta, Te-aș iubi
O viață lângă Tine aș sta
Nicicând, eu nu Te-aș părăsi!

Căci pot iubi intens, mereu
Pe cel ce bine mi-a făcut
Dar și pe cel care-mi vrea rău
Îl iert, chiar de nu mi-e plăcut

Căci Tu așa m-a învățat
Să iert și să iubesc mereu
Pe urme-Ți merg și al Tău sfat
Eu îl urmez, ești ghidul meu

Fără iubire sens nu are
Că orice fac, n-are valoare
Mă iartă, fii plin de îndurare,
Să văd, a cerului splendoare

Nădejde am și cred în Tine
Cuvântul Tău, Îl înțeleg
Vreau să parcurg totul cu bine
Cerul cel sfânt să îl aleg

Vreau să le spun la toți să știe
Cine ești Tu și ce-ai făcut
Alerg spre a Ta Împărăție
Căci îmi doresc atât de mult,

Pe plaiurile cele sfinte
Când voi pleca, să poposesc,
Să-mi dai lumină, să-mi dai minte
Ca nicidecum, să nu greșesc

Să nu mă las influențat
De c el care zdrobit mă vrea
Curaj să am și neîncetat
Să spun despre iubirea Ta

Să afle toți ce-ai pătimit
Din dragoste și dăruire
Ești Salvatorul nost iubit
Ce ne aduce fericire

Eternitatea, ne-ai adus
Cu Tine, să fim pe vecie
Mărit să fii slăvit Isus
Și-a Ta frumoasă Împărăție.

Amin

Câmpia Turzii, 22 august 2025

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>