O, Buni Samariteni

Atâţi coboară din Ierusalim cu gloata!
Puţini sunt cei ce urcă spre Sion!
Dar câţi din cei puţini se-arată gata
Să vadă lângă drum, spre Ierihon,

Un om căzut, lovit de mâini haine
În câmp, afarʼ, departe de oraș,
Să-şi dea cămașa, ca să facă-un bine,
Să lege rana unui nevoiaş?

Se mai găsește oare azi în lume,
Printre-ai mei fraţi un bun samaritean
Un frate blând, sfios şi fără nume,
Dar plin de har cu dulcele-i alean?

***

Căzut între tâlhari la drumul mare,
Bătut în şanţuri, jefuit am fost,
Şi aşteptam o mână-ndurătoare
S-aducă iar în viaţa mea un rost.

Un preot am zărit venind cuminte
Pe drumul unde eu zăceam rănit,
Dar am văzut odăjdiile sfinte
În grabă cum m-au ocolit.

Un vameş plin cu buzunare grele,
Cu faţa sclipitoare și voios,
S-a dus pe lângă plânsetele mele,
Tot fluierând pe drum în jos.

Un învăţat mergea şi el spre casă,
Eu mă zbăteam în febră, mai să mor.
Nu m-a văzut? ... S-a-ndepărtat... Ce-i pasă
Că moare-n şanţ un om, un călător?

Întunecimea se coboară rece
Şi tot la drumul mare stau rănit,
Pe lângă mine nimeni nu mai trece.
Să-mi lege rana nimeni n-a venit.

Sau poate că pe drumuri nu mai umblă
Decât aleşii bogătaşi de neam,
Şi poate nu mai e demult pe lume
Nici un milos şi bun Samaritean.

***

O, buni Samariteni de altădată!
Duceţi-vă la drumuri, alergaţi!
Atâtea răni deschise vă aşteaptă,
Atâţia rătăcesc nemângăiaţi!

Sunt mii şi mii ce zac fără lumină,
Se zbat în spasme fără ajutor.
O, unde vă e plosca voastră plină
Cu dulcele ulei alinător?

Sunt fraţi zdrobiţi ce zac în sânge!
Atâtea răni palpită dureros!
O lume-ntreagă jefuită, plânge.
Duceţi-vă și arătaţi-L pe Hristos!

Porniţi cu candelele voastre pline
Și noaptea-ntreagă răbdători vegheaţi!
Ca să dormiţi acum ar fi rușine,
Când plâng şi mor atâţia fraţi!