Nu isprăvile măreţe

Nu isprăvile măreţe


Mi-am dorit adeseori
Să fac, Doamne, pentru Tine
Mari isprăvi şi mari lucrări
La sfârşit să-mi zici Tu : “Bine,

Vino-acum la dreapta Mea,
C-ai făcut lucrare mare!”
Însă Tu mi-ai spus aşa:
“Adu roadă în răbdare!’

Aveam o dorinţă-n gând
De a duce vestea bună
Pân’ la margini de pământ
Şi-aşa, să primesc cunună.

Dar Tu, Doamne, mi-ai şoptit
Prin încercări, prin durere:
“Eu, fiică, te-am rânduit
Intre-ai tăi să ai putere

Prin blândeţe să arăţi
Evanghelia trăită
Văzând-o, să creadă toţi
În jertfa-Mi desăvârşită!”

Mă vedeam martir murind
Departe,-n păgâne triburi
Dar Tu, mă voiai trăind
Sfânt, într-ale mele neamuri.

Aici, unde Tu m-ai pus,
În micuţa mea cetate,
Adevărul trebui’ spus
Prin trăirea în dreptate.

Nu vorbiri meşteşugite
Erau misiunea mea,
Ci fapte bune, trăite
Toate spre gloria Ta.

Nu isprăvile măreţe
Le-aşteptai din partea mea
Ci-un duh blând, care să-nveţe
Cum jertfeşte dragostea.

Astăzi, doar atât doresc:
Doamne, să rămân în Tine!
Voia Ta s-o împlinesc,
Să faci Tu ce vrei cu mine!