Noe şi Potopul

Noe şi Potopul

O, după şaisprezece secole şi jumătate
De când omu-a fost adus la existenţă,
Prin păcătuirea zilnică era plin de răutate,
Şi orice corp, pornirile le-avea stricate,
Căci pământul tot, era plin de violenţă.

Când Dumnezeu cel Creator l-a cercetat
Ca să-i vadă starea, în care el decăzuse,
Un singur om, în mii de milioane a aflat,
Noe, care curat se străduia, faţă de păcat
Să se menţină, şi planul Său El Îi expuse.

Să facă o corabie, aşa, cum i se va arăta
Ca să-şi poată salva viaţa de la nimicire,
Căci un potop cumplit de apă va-nneca
Prin ploaia mare, ce din ceruri va cădea
Ca o pedeapsă, peste întreaga omenire.

Dup-o sută douăzeci de ani de predicare,
După ce-n corabie toate vietăţile-au intrat,
În râsul şi-n batjocorirea, fără neruşinare
Acelora, care nu voiau să ştie de pierzare,
Au intrat şi Noe cu familia şi uşa s-a-ncuiat.

Şi dacă Domnu-a-ngăduit c-a lui credinţă
Să fie pusă la proba cercării-n aşteptare,
După şapte zile de insulte şi de umilinţă
Din partea oamenilor cu multă stăruinţă,
Au apărut pe cer, semnele-nfricoşătoare.

Erau munţii de nori negri şi-ameninţători
Care treceau pe cer în fulgere îngrozitoare,
Ce-n tunete şi trăznete îţi produceau fiori
Că tot ce-a spus Noe, în anii săi pregătitori,
Se va-mplini-n deznodământul de-nnecare.

Şi-ntr-adevăr, au îceput să cadă pe pământ
Stropi de ploaie, cum nu fusese niciodată,
Se împlinea, vestirea anunţată prin Cuvânt
De Noe, care, la glasul străjerului cel sfânt
Spunea că omenirea, va fi-n apă înnecată.

Instantaneu, s-au dechis stăvilarele cerului
Şi ploaia a-nceput să cadă-n cantitate mare,
Şi-ndată, fluid s-au rupt izvoarele Adâncului
Ţâşnind în sus, din crăpăturile pământului,
Revărsând asupra lumii, pieirea nimicitoare.

Şi timp de patruzeci de zile, întruna a plouat
Şi patruzeci de nopţi, fără-a avea stagnare,
Şi corabia lui Noe, tot mai mult s-a ridicat
Plutind pe-a valurilor ape, care s-au-nălţat
Mai sus de orice munţi, lipsiţi de apărare.

Cu cincisprezece coţi, de-asupra s-au-nălţat
Apele, peste toţi munţii care i-au acoperit,
Şi a pierit orice fiinţă, de pe pământul uscat,
Tot ce răsuflare-avea, pân-la omul cel creat,
Şi-astfel, a venit potopul, şi-apele l-au curăţit.

Flavius Laurian Duverna
20 noiembrie 2011