text Poezii crestine

N-am putut...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
N-AM PUTUT...

N-am putut să mă desprind de puterea infernală
Lanțuri grele mă țineau într-o stare de-ncordare
De-ascultam vreo cuvântare era searbădă, banală
Visele-mi erau zdrobite de suspin și remușcare.

Un imbold simțeam în mine; un imbold și o dorință
Și voiam să merg în spațiul unde este fericire
Dar mai tare era starea ce-i numită neputință
Nu puteam să biruiesc tot ce provenea din fire.

N-am putut să înțeleg ce-mi spuneau atunci creștinii
(Și de fapt nici nu voiam, cu răbdare, să-i ascult)
Dar când Fiul a venit să-mi dea hainele Luminii
N-am mai stat nici o secundă în himeră și-n tumult.

El, cu brațele deschise, m-a primit, m-a înzestrat
Cu puterea de-a-nțelege taina vieții trecătoare
Bucuria îngerească m-a cuprins, m-a inundat
Căci în locul grelei nopți a intrat în mine-un Soare.

Am privit nemărginirea și-am văzut în toate sens
N-am mai vrut să stau în colbul frământărilor umane
Crezul care s-a format a născut avânt imens
Să călătoresc spre Plaiul unde-oi poseda coroane.

De atunci găsesc plăcere în slujire, în lucrare
Nu mai irosesc nici timpul și nici harul ce mi-e dat
Mă susține-n tot ce fac Fiul jertfei salvatoare
Care-n inima-mi predată loc de cinste a aflat.

George Cornici/21 Septembrie, 2012

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>