text Poezii crestine

Motivație

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

Deunăzi când m-am trezit,
Să scriu în versuri m-am gândit,
De ce mereu vă plictisesc
Cu gândul meu cel prea firesc.
Cei dragi și care m-au iubit,
De mult o joacă au pornit
Ca să mă scoată din rutină
Să văd că nu sunt o ruină.
Un gând, un vers ei mi-au trimis
Și am citit tot ce mi-au scris,
De eram jos, mă ridicam,
De eram sus, mă coboram.
Primeam un gând de încurajare
Când mă aflam în grea încercare,
Primeam un vers mai ticluit
Știam că Domnul mi-a vorbit,
Așa eu gândul ce-l citeam
Cu drag spre tine-l trimiteam,
Să te ridic de ești căzut
Cu vorba bună să te ajut.
Nu este un joc, este real
Chiar de mesajul e banal
Cel ce l-a scris a vrut să fie
Mai mult decât o poezie,
A pus în el dragostea toată
Și rugăciunea e înălțată
Căci ce e scris nu e-n zadar
Ci doar trimis ca un scump dar,
Revin cu scuze și iertare
De ți-am greșit, să știi, mă doare,
Am vrut prin vers să îți vorbesc,
Nu mi-am dorit să te rănesc.
Am vrut un gând de încurajare
Să îți trimit printr-o scrisoare
Am vrut să-ți spun, ești important
Printr-un cuvânt nu prea savant.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>