text Poezii crestine

Mă pun cu tot în slujba Ta!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Mă pun cu tot în slujba Ta!


Prin Tine Domnul meu trăiesc
Mă pun cu tot în slujba Ta
Vreau în Cuvântul Tău să cresc
Ești scutul, ești pavăza mea

Lumină-mi ești în miez de noapte
Toiag care mă sprijinește
Tu pentru mine le faci toate
Ești Domnul ce mă cârmuiește

Mă las condus de mâna Ta
Ca să fiu bine modelat
Să întărești voința mea
În tot, să lucru minunat

Să înfăptuiesc ce-Ți place Ție
Deloc, din drum să nu mă abat
Să am nădejdea-n Tine, vie
Să cred că tot e adevărat.

Nimic să nu îmi pară greu
Când Tu îmi ceri ceva, să fac
Căci te iubesc, o, Domnul meu
Chiar de spun nimic și tac

De dragul meu Tu ai murit
Prin jertfa Ta fără cusur
Viața Ți-ai dat și te-ai jertfit
Tu cel mai sfânt și cel mai pur

Suntem ai Tăi, ne-ai câștigat
Căci nu ai luptat în zadar
Ești cel mai bun și minunat
Tu Doamne sfânt și plin de har

Slăvit să fii Isus iubit
De toți pe care i-ai salvat
Prin jertfa Ta i-ai izbăvit
Și dreptul la viață, le-ai dat

O viață sfântă lângă Tine
Vor duce toți ce-s mântuiți
În pace vor sta, vor fii bine,
Căci de păcate-s absolviți

Satan nicicând n-o să-i atingă
Și nu-i va mai putea pândi
Nu o să-i facă, să mai plângă
Al lor trup, nu-l va pângări.

Amin

Câmpia Turzii, 16 martie 2021

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>