text Poezii crestine

Mă bucur

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anișoara Sirbu
Mă bucur

Mă bucur că Domnul m-a îmbrăcat în haina mântuirii,
Când m-a chemat la El, cu chemarea iubirii,
Mă bucur că Domnul e scutul meu mereu,
Mă bucur că nu-s singur când mi-e greu,

Mă bucur că Dumnezeu S-a îndurat de mine
Și mi-a dat harul Lui să-l port în lume,
Mă bucur când lumea Îl vede pe Isus,
În fapte, și-n cuvintele ce am de spus.

Mă bucur când sunt ascultat de lume,
Cuvântul ce-l dă Domnul, a îl spune,
E de la El și nu e de la mine,
Eu sunt un simplu călător prin lume,

Mă bucur c-am primit cadou acest scump dar,
De-a dărui umile rânduri pe altar,
De-a duce Cuvântul mai departe
Prin poezie fără să învăț carte,

Mă bucur că îs înhămat la jugul lui Isus,
Mă bucur că Domnul a trimis un înger de-acolo de sus,
Ca să-mi arate Calea către Tine
Cu Tine Doamne, zilele-s senine.

Dar bucuria este și mai mare,
Când merg cu Domnul pe cărare,
Când mă țin strâns de brațul Său,
Căci Domnu-i mare, este Dumnezeu.

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>