text Poezii crestine

Lucrători

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Traian Dorz
După dragostea de Domnul, numai dragostea frăţească
e comoara noastră scumpă în viaţă pe pământ.
- Cum dorim fără-ncetare să rămânem lângă Domnul,
astfel noi dorim din suflet şi-ntre fraţi să fim mereu.

Numai stând cu fraţii noştri la aceeaşi dulce masă
gustă sufletele noastre bucuriile deplin.
Numai când unim cu toţii într-o singură cântare,
graiul şi iubirea noastră,
- nu ne mai dorim nimic.

Numai când putem alături apleca genunchii noştri
să unim a noastre duhuri în aceleaşi rugăciuni,
când ne ştim un gând şi-un suflet
alergând spre-aceeaşi Ţintă,
suntem fericiţi
şi-n muncă,
şi-n odihnă,
orişicând.

Dar de fiecare dată câte-o umbră de-ntristare
trece peste faţa noastră
când lipseşte-un glas din cor,
sau când de la masa noastră mai lipseşte-o faţă
care
altădată, cu iubire fericită ne-nsoţea.

De aceea-n lumea asta bucuria niciodată
nu-i deplină,
căci o umbră totdeauna-i peste ea,
totdeauna mai lipseşte cineva din cei de care
inimile ni-s legate cu iubire, pentru veci.

Unii sunt plecaţi acasă,
alţii sunt trimişi departe,
alţii zac bolnavi,
iar alţii sufăr singuri şi-ntristaţi,
cu un ochi zâmbim privindu-i pe cei dragi
ce sunt de faţă,
iar cu celălalt îi plângem pe cei dragi
care lipsesc...

Dar acum e ziuă încă...
munca-i plină şi-ncordată,
fraţii-mprăştiaţi pe câmpuri, fiecare ocupat,
de aceea întâlnirea e prea rară
şi prea scurtă,
secerişul încă-i mare
iară ziua-i pe-nnoptat.

Rar când ne vedem în grabă
să putem schimba o vorbă,
să ne-mpărtăşim o taină,
să ne-mbărbătăm cu-n har,
să gustăm o rugăciune,
să ne-aprindem cu-o cântare,
- şi ne despărţim în grabă alergând la muncă iar...

Dar diseară,
când Stăpânul va suna-ncetarea muncii
de pe-ntinsul câmp de lucru,
toţi cei risipiţi acum
uşuraţi pe veci de sarcini, ne vom aduna Acasă,
şi ne vom vedea Acolo,
pentru-ntâia dată, toţi.

O, abia atunci simţi-vom că ne ducem
chiar Acasă,
nici pe faţă, nici în suflet nici o umbră mai având,
căci la masa răsplătirii
prima dată
şi de-a pururi,
nu va mai lipsi nici unul dintre cei
ce i-am iubit!

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>