text Poezii crestine

Legăturile Duhului Sfânt

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc
Duhul Sfânt ne dă lumină și ne cercetează
Și întunericul din noi prin adevăr îl îndepărtează
Lucrând la nașterea noastră din nou cu bunătate
Și ne izbăvește mereu din păcat și de moarte.

Pune în noi, credința cea adevărată, ca să crești
Și ne izbăvește deseori, de faptele firii pământești
Ne deschide ușa vieții, pentru părtășie în biserică
Și ne izbăvește de temeri, groază, teamă și frică.

Duhul Sfânt este Mângâietorul ce ne mângâie ades
Scoate din mediocritate în adevăr ne dă alt înțeles
Ne izbăvește de eul nostru, cel mândru și păcătos
Și mă ajută în rugăciuni să fiu om sfânt și evlavios.

Duhul Sfânt vine în adunare cu multe descoperiri,
Și ne călăuzește în tot adevărul ce vine în vorbiri.
El dovedește și întărește în noi Adevărurile Sale
Apoi ne sfințește prin har, pentru lucrări speciale.

Duhul Sfânt, pentru noi mijlocește, când ni-i greu
Ca în bunătatea Sa, să intervină, Domnul Dumnezeu
Duhul Sfânt ne cârmuiește să nu împlinim poftele firii
Să rămânem în picioare în lumina vieții și a iubirii.

Suferind împreună cu El, vom fi cu El și proslăviți
El ne ține în carul Său de biruință, puternici și uniți
De aceia îți mulțumim Tată, pentru Duhul Sfânt
Da El ne ține credincioși și roditori pe acest pământ.
20.06. 2025



Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>