text Poezii crestine

La ceruri doresc să ajung!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
La ceruri doresc să ajung!


Vor trece ani de viață și iubire
Recunoștință, eu Îți voi purta
În drumul lung parcurs spre nemurire,
În car de biruință, voi pleca

Eu, Te-am slujit Isus cu hărnicie
Și legea Ta în inimă-am purtat,
În toate am avut credincioșie
Și clipa să Te văd, am așteptat

M-am străduit să le fac toate bine
Și drept să fiu în tot ce săvârșesc,
Al Tău nume să nu-L fac de rușine
Și credincios în tot, să Te slujesc

Eu nu m-am rușinat de al Tău nume
Și tuturor de Tine le-am vorbit
Nimic n-a fost mai valoros pe lume
De când pe Tine eu Te-am întâlnit

Și Te-am primit în inimă să vii
Prin harul Tău să-mi dai înțelepciune
Tovarăș bun, în viața mea să fii
Și-am onorat în toate, al Tău nume

Căci Tu ai fost comoara mea cea mare
Pe care-am apărat-o cu credință
De Tine, am vorbit la fiecare,
Prin Duhul Tău am primit biruință

Prin sângele pe care l-ai vărsat
Vii să rămânem, veșnic să trăim,
Tu, de pedeapsa morții ne-ai scăpat
Pe Tine-n veci de veci, să Te slăvim

Și să cunoaștem prețul nemuririi
Batjocură și chin ai îndurat,
Tu Domn al vieții și Fiu al măririi
Cu sângele Tău scump, ne-ai curățat

Nimic pe Tine nu Te egalează
Căci nimeni nu-i ca Tine, bun și sfânt
Iar slava Ta măreață, sus, tronează
Ești Domn în ceruri, sus și pe pământ

Dar noi, copiii Tăi cei păcătosi
În fața Ta venim și în smerire
Căci de la moarte, toți am fost întorși
Iertare-Ți cerem și multă iubire

Nu ne lăsa, o, Tată bun din cer
Perduți pe acest pământ rătăcitor
Când ceasul va veni și toate pier
Să potolești din inimi, al nost' dor

Pe mine Doamne, eu Te rog mă iartă
De neputința mea cea omenească,
Căci am greșit, sunt sigur, câteodată
Dar, al meu suflet vrea să Te găsească

Să Te întâlnesc în nori, să fiu răpit
De ai Tăi îngeri, ce la cer ne duc,
Căci eu crezând în Tine, am biruit
Și osanale, vreau să Îți aduc.

Amin

Câmpia Turzii, 20 martie 2013

Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>