Într-un sat, în depărtare

Intr-un sat, in departare
Nu stiu sa va spun in care
Sta o fata cu-al ei bun
Langa o margine de drum
Sus pe deal, intr-o coliba.
N-aveau casa-n jur, va spun
Caci in vale locuiau
Toti satenii ce stateau
Adunati ca-n musuroi
Iar in deal, erau ei doi.
In vale era fantana
Cu o apa tare buna
Iar bunicul tot cara
C-o galeata ce-o lasa
In poarta, sa poata bea
Calatorul ce trecea.
Iara fata se ruga
Sa aiba fantana sa
In curte, apa sa ia
La toata lumea sa dea
Si vitele ca sa bea.
Si-ntr-o zi prin sat trecura
Mesteri ce treburi avura
Si cu ei targul facura
Si astfel ei s-au apucat
De-au sapat pamant uscat
Si tare s-au minunat
Cand de apa ei au dat
Apa rece cristalina
Toata valea ca sa vina
Sa ia apa si sa bea
Calatorul ce trecea
Dar si calul ostenit
In timp ce sta priponit.
Fata in odaia sa
Domnului ii multumea
Pentru apa ce le-a dat
Ca sa aiba sa le dea
Celor osteniti sa bea
Sa le spuna o vorba buna
Despre Cel ce a creat
Acel izvor minunat
Ea nicicand nu a uitat. Emilia Dinescu