text Poezii crestine

Întoarcerea din robie

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc
Întoarcerea din robie dintre ai Babilonului lăstarii
Eliberați din robie și scăpați de ai noștri adversari
E o bucurie mare, de-și unii în Babilon s-au născut
Într-o sămânță a tulburării, așa au trăit și au crescut.

Mare este adevărul și adevărul va învinge mereu
Cineva ne-a răscumpărat și Acela este Dumnezeu
El ne-a adus mântuirea prin Fiul Său Isus Hristos
Și Domnul acum salvează pe orișice om păcătos.

Dumnezeu ne-a mângâiat căci Domnul este mângâiere
El ne -a adus lumină și prin Cuvântul Său, putere
Duhul Sfânt Mângâietorul, a venit cu daruri multe
Pentru cei smeriți și credincioși cari vor ca să-L asculte

Duhul Sfânt este pentru noi mângâiere vecinică de sus
El ne-a duce bunăstare și confortul în Domnul Isus
Domnul Isus s-a luptat pentru noi și încă se războiește
Căci în templele inimilor noastre El liniștit trăiește.

El ne conduce și deseori se arată ca Domn și Mântuitor
Când îl vedem simțim puterea sfântă venind cu a ei fior
El provoacă tremurare și zguduie azi temeliile celor răi
Lor li se arată în groază căci ei merg mândri pe alte căi.

Atenție la ce macină a ta gândire din ea curge izvorul
Ce ți dă apă dulce sau amară asta îți marchează viitorul
Ce vei avea de cules din fire pacea și liniștea sau războiul
Vei avea verdeață abundentă sau vei alege noroiul.

Cei eliberați de Domnul Dumnezeu sunt căutători de bine
Și cercetează cuvântul cu râvnă și dărâmă vechile ruine
Pun alte temelii statornice ce în adevăr se conturează
Și viața nouă cu apele belșugului de acum îi înviorează.

Ei au un limbaj schimbat și vorbăreții sunt elocvenți
Ca să înțeleagă cuvântul și toți cei ce sunt prezenți
La număr sunt mulți căci Cuvântul Lui are greutate
Și în inimile noastre scrierea sfântă devine realitate.

Cel fericit este fericit căci bucuria poporului crește
Pentru-că Domnul Dumnezeu din nou s-a milostivit
Căci Domnul Isus Hristos a suferit pe cruce chin amar
El Fiul ascultări, răbdător, evlavios a mântuit pe tâlhar.

Îți mulțumim Doamne Dumnezeule că ne-ai scos din robie
Și ne-ai eliberat trupul, sufletul și duhul din sclavie
Ne-ai făcut oameni după Chipul și Asemănarea Ta
Și în dragoste ca popor al Tău ne vei binecuvânta
19.07. 2025






Cele mai recente resurse scrise - Slujire

Râvna fără pricepere
Râvna fără priceperePentru cei ce nu-l cunosc pe DumnezeuMă rog Domnului să fie și ei mântuiți.Deși îl slujesc în felul lor din greuAu râvnă fără pricepere, se-nchină la sfinți.Se închină la icoane, l... Citeste mai mult >>
Epodă
La șaptezeci și doi de aniMiros a mană în pustieSunt parcă lut din GhetsemaniPe care Domnul încă scrie.Își scrie vrerea Sa în mineCu litere și mari și miciPrin harul care-i apartine.Tezaur este, de-l... Citeste mai mult >>
Slava casei Tale
Slava casei Tale, DoamneNu stă-n aur și argintCi-n prezența Ta Stăpâne,Existența Celui Sfânt.Poate casa Ta să aibăZiduri ‘nalte de granit,Dacă nu ești Tu în eaDegeaba s-a mai zidit.Poate avea turle au... Citeste mai mult >>
O candelă în noapte
O candelă în noapte este Cuvântul Tău,Îmi luminează calea, slăvit fii Domnul meu,Din el citesc mereu, primesc învățătură,E viu și lucrător, iubesc sfânta scriptură.Cuvântul Tău cel sfânt, e mană sufle... Citeste mai mult >>
Bogatul și Lazăr
La ușa unui om bogatTrăia săracul Lazăr,Era în zdrențe îmbrăcat,Bolnav și-atât de singur.Avea o boală tare greaCu bube mari pe piele,Ce carnea rău îi chinuiaFăcând-i zile grele.Era flămând și obosit,C... Citeste mai mult >>
Hirdessétek a Messiást
Hirdessétek a MessiástTöbb ezer gyermek hangja,Szelíden hangzik a szeretet lángja.Minden szívben vibrál a boldogság,Örömmel a szent csecsemőt fogadják.Meglátták a Jézuskát, a mennyei csodát.Az Isten m... Citeste mai mult >>
Porunca nouă
Iubire (bibelou prea delicat)În inimi pusă de Lumina sfântă,Din Sine Dumnezeu s-a întrupatÎn slova vie și din ea cuvântă:Iubiți-vă! Așa veți împliniMântuitoarea, tainica solie,Uitați-vă cum macii, pe... Citeste mai mult >>
Meditație de Duminică
Cine este Isus Hristos?Pentru orbi, El este viziunea.Pentru cei aflați în întuneric, El este lumina.Pentru cei flămânzi, El este pâinea.Pentru cei însetați, El este apa.Pentru păcătos, El este scăpare... Citeste mai mult >>
Intervenții
Intervenții însemnate le face Dumnezeu uneoriCând viața e o povară pentru mii de locuitoriCând lumina-i așezată, într-un fel sub oborocȘi nu-i cine să vorbească nu-i păstor și nici proroc.Când noaptea... Citeste mai mult >>
Cred în vindecarea mea
Cred în vindecarea meaautor: Nichifor Nicu06/08/2026 ora: 14:15Pe patul meu de suferință,Aștept, cu lacrimi pe obraz,Și Te rog să-mi dai credințăȘi biruință în necaz.Refren:Vindecarea-i doar la Tine,C... Citeste mai mult >>